Se împlinesc 22 de ani de la trecerea în neființă a celor doi artiști care au cântat la începutul anilor ’90 despre românism, Mihai Eminescu, limba română şi unirea României cu Republica Moldova.

În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, glasul soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici a fost curmat în timp ce maşina cu care se deplasau de la Bucureşti la Chişinău a intrat într-un copac, la 49 de kilometri de capitala României, în dreptul localităţii Coşereni.

Cei doi cântăreţi au lăsat în urma lor o bogată colecţie de peste 300 de cântece patriotice, lirice, pentru copii, cât şi un puternic mesaj al dorinţei de unire a Basarabiei cu România.

Ion Aldea Teodorovici s-a născut în 1954, de Buna-Vestire, în orăşelul Leova. Dragostea faţă de muzică i-a fost cultivată de părinţi. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupaţie sovietică, a trebuit să se retragă din biserică, să-şi ascundă în sine credinţa în Dumnezeu care, precum zicea Ion într-un interviu, îi dă omului putere să supravieţuiască şi să devină, pur şi simplu, artist, ca să nu fie persecutat de nimeni.

Din 1975 şi până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziţie şi pedagogie a Conservatorului “G. Musicescu” din Chişinău, activează în cadrul formaţiei de muzică uşoară “Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor şi solist. Tot în aceşti ani, lansează piesa “Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el şi fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut dulceaţa şi amarul succesului.

Ion îşi duce steaua şi crucea mai departe, în seri albastre, împreună cu Doina Marin, cu care se căsătoreşte în 1981. Tot atunci, duetul Doina şi Ion este lansat la o seară de creaţie a poetului Grigore Vieru. Fiind respins la Radio şi Televiziune, Ion ia chitara în braţe şi porneşte împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră.

Doina Aldea Teodorovici s-a născut în anul 1958 în oraşul Chişinău. În 1975 a absolvit şcoala Nr.1, româno – franceză, Chişinău iar în 1980 Universitatea de stat din Chişinău, facultatea de filologie, limba şi literatura română.

Împreună cu soţia sa, a militat pentru unirea Basarabiei cu România. Imediat după revoluţie au început activ propaganda pentru unire şi pentru introducerea limbii române în Basarabia. Soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici sunt aceia care după revoluţia din decembrie 1989 au cântat primii despre limba română, Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel în cultura basarabeană).

În 1991, au cântat la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: “Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre”. În mai 1992, împreună cu poeţii Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, au cântat în faţa luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul.

”Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferinţele acestui pămînt, iar noi, la rîndul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasămuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur şi simplu, au ars în cîntecul lor.” (Grigore Vieru)

NapocaNews