O poliţistă de la Serviciul Economic al IPJ Vrancea, aflată în stare de ebrietate, a intrat, vineri dimineaţă, cu o maşină de teren în care se mai aflau doi poliţişti, într-un chioşc din Focşani, distrugându-l în totalitate şi rănind-o pe vânzătoare, imediat după accident poliţista părăsind zona.

Paula Monica Gogu, poliţistă la Serviciul Economic în cadrul IPJ Vrancea, se afla la volanul autoturismului BMW X5, aparţinând unui coleg de-al său, când a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un chioşc de pe bulevardul Unirii.

Vînzătoarea care se afla în chioşc în acel moment a fost rănită şi a scăpat cu viaţă pentru că a reuşit să iasă înainte ca acesta sa fie distrus în totalitate de maşina condusă de către poliţistă, potrivit martorilor acccidentului, care susţin că poliţista şi colegii săi cu care se afla în maşină, Cornel Vizitiu şi Costel Badiu, au plecat de la locul accidentului fără să îşi anunţe ceilalţi colegi despre incident.

Mai multe persoane care au văzut-o pe poliţistă în trafic au spus că înainte de a se urca la volan ea ar fi băut la un bar din Focşani, apoi ar fi plecat cu maşina şi ar fi făcut slalom pe Bulevardul Unirii până să ajungă în zona în care a avut loc accidentul.

„Am înţeles de la martori că venea cu 150 de km/h, a vrut să evite denivelările, a pierdut controlul şi a intrat aici. Sora mea este rău, vă daţi seama. A înghesuit-o aici, în fiarele acestea. În maşină s-a găsit o sticlă de vin, şampanie, ce-o fi fost, era băută mai bine de jumătate. Ea era beată”, a declarat pentru Mediafax Vasilică Halici, fratele femeii rănite, aflată în chioşcul distrus de maşina condusă de poliţistă.

NapocaNews