Artistul britanic James Blunt a incins atmosfera in noua sala polivalenta din Cluj-Napoca, la concertul sustinut de acesta in cadrul turneului din 2014 de promovare a albumului Moon Landing.

Mii de clujeni, in special de sex feminin, s-au inghesuit la concertul renumitului cantaret James Blunt, unul din motivele inghesuielii fiind faptul ca desi sala polivalenta are peste 10 intrari pe fiecare aripa, doar cate una era deschisa, spectatorii fiind nevoiti sa stea la coada in frig. Cu toate acestea atmosfera a fost incalzita rapid de trupa romaneasca Les Elephants Bizzares.

La 21 si un sfert James Blunt a intrat pe scena alaturi de cei patru instrumentisti ai sai, pe fundalul unor imagini cu aterizarea pe luna. Blunt, fost ofiter de cavalerie, participant la razboiul din Kosovo si absolvent de inginerie aerospatiala la Bristol, a aparut pe scena la pian, imbracat in costum de cosmonaut, pentru a se integra in tema turneului Moon Landing.

Incidente neplacute au avut loc in tribune, unde stewarzii, indemnati de organizatori, au inceput sa agaseze spectatorii care filmau sau faceau poze cu mobilul, pe motiv ca este interzis. Cu o atitudine agresiva, organizatorii au amenintat tinerele de la concert ca le scot din sala daca mai filmeaza, desi fotografierea sau filmarea cu telefonul personal este permisa in cadrul oricarui eveniment sportiv sau cultural, organizatorii neputand legal sa interzica acest drept. In mod uzual este interzisa filmarea sau fotografierea cu aparate profesionale, dar nu cele de buzunar sau telefoanele mobile.

S-a trecut insa rapid peste aceasta stare tensionata, mai ales dupa ce lumea a inceput sa coboare din tribune si sa se apropie de scena. James Blunt chiar s-a lasat purtat pe brate de spectatori, de la scena pana in celalat capat al salii, iar la un moment dat a indemnat pe toata lumea sa iti porneasca telefoanele si sa lumineze sala.

NapocaNews

james blunt 1 james blunt 2 james blunt 3 james blunt 4 james blunt 5