Arsenie Papacioc: „Am înţeles rostul meu…”

În toată nebunia „social media” creată de alegerile prezidenţiale am citit o carte cutremurătoare, care m-a deconectat de la manipularea electorală: Arhimandrit Andrei Tudor, Mariana Conovici, Iuliana Conovici – „Părintele Arsenie Papacioc : Am înţeles rostul meu…”. (Editura Humanitas, 2014). Cartea se bucură de un cuvânt înainte semnat de ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, care îl consideră pe Arsenie Papacioc un călugăr care „trăia în duhul Sfinţilor Părinţi”. Cartea este o culegere de documente inedite din arhivele fostei Securităţi comuniste, adnotate cu note critice şi un argument introductiv biografic. Ca istoric nu sunt adeptul preluării integrale, fără note critice fundamentate, a documentelor fostei Securităţi comuniste despre subiecţii anchetaţi şi urmăriţi, pentru că nu ofiţerii de securitate trebuie să ne facă nouă istoria şi să o vedem numai prin prisma lor subiectivă, specifică misunii ideologice comuniste. De aceea, documentele trebuie citite cu precauţie în general şi prin filtrul experienţei lecturii istorice. Documentele CNSAS ne aruncă o lumină inedită asupra vieţii marelui duhovnic ortodox Arsenie Papacioc, născut pe 15 august 1914 în satul Misleanu din judeţul Ialomiţa.

Trei lucruri se pot sublinia din lecturarea cărţii: biografică, urmărirea informatică de către Securitate şi concluzia spirituală. În legătură cu biografia lui Arsenie Papacioc descoperim lucruri inedite: un tînăr naţionalist ortodox implicat în Mişcarea Legionară, încă din anul 1933. Lucrează pe majoritatea şantierelor Legiunii şi la ridicarea Casei Verzi din Bucureşti. Îl cunoaşte personal pe Corneliu Zelea Codreanu. Odată cu instaurarea dictaturii regale este închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, unde scapă represiunii, nefiind împuşcat. În schimb fratele său este asasinat de jandarmeria carlistă. Odată cu instaurarea statului naţional-legionar Arsenie Papacioc devine primar la Zărneşti. În timpul aşa-zisei „rebeliuni legionare” Arsenie Papacioc şi alţi opt legionari înarmaţi cu pistoale şi mitraliere participă la luptele de la prefectura Braşov. În februarie 1941 este arestat de regimul Antonescu, dar eliberat pentru a pleca la reeducare pe linia întâi a frontului. Este demobilizat şi încearcă să fugă în Germania, la Horia Sima, dar e prins la graniţa cu Serbia. E arestat şi închis din 1942 până în 1946. Este eliberat de la penitenciarul Aiud. În 1947 hotărăşte să se călugărească la mănăstirea Cozia. Peregrinează pe la mai multe mănăstiri: Cernica, Neamţ, Sihăstria sau Slatina. Patriarhul Iustinian Marina îl trimite împreună cu Ilie Cleopa să combată stilismul în Moldova. Nu se înţelege foarte bine cu Arsenie Boca, fiind două personalităţi puternice. Participă activ la gruparea Rugul Aprins, împreună cu părintele Daniil, poetul Vasile Voiculescu şi Alexandru Mironescu. În 1958 învinuit că a participat la reuniuni subversive este condamnat 20 de ani şi închis. E deţinut la Jilava şi Aiud. În urma decretului din 1964 este eliberat dintr-o închisoare mică într-una mai mare, România comunistă. Partea a doua a cărţii surprinde obsesia maladivă a Securităţii faţă de foştii membrii ai M.L. care s-au călugărit. Securitatea considera că foştii legionari prin călugărie au creat o mişcare religioasă clandestină împotriva regimului comunist ateu. E halucinant câte resurse financiare şi umane a investit Securitatea să urmărească pe călugărul Arsenie Papacioc şi nu numai. Orice mişcare îi era urmărită. I se plantau microfoane în chilie. Se organizau operaţiuni de compromitere la toate mănăstirile prin care a trecut, prin informatori, foşti deţinuţi politici la spovedanie, ca să-l tragă de limbă, precum şi cu femei agente deghizate în călugăriţe sau enoriaşe ca să-l atragă în capcane sexuale. Bineînţeles că Securitatea nu a reuşit să-l compromită. Arsenie Papacioc avea harul sfinţeniei şi era foarte precaut în discuţiile cu străinii sau provocatorii. Se cheltuiau uriaşe sume de bani în filaje şi programe operative. Fiecare pas făcut în mănăstiri, la Bucureşti sau în alte oraşe era urmărit de dispozitive întregi, de câte trei sau patru agenţi, ca să vadă că Arsenie Papacioc îşi cumpăra un ziar sau o carte sau discuta religie cu cunoscuţi la instituţiile unde mergea cu treburi clericale. La mănăstirea Cheia i se impută că avea o „fiică” duhovnicească prea apropiată şi Patriarhia îl mută la mănăstirea Dintr-un Lemn. Aici agenţi DSS transferaţi de la DIE se dădeau turişti italieni interesaţi de istoria locurilor şi că doresc să se căsătorească cu vreo româncă, tot agente alese pe sprânceană. Se plăteau sume colosale pentru a menţine agenţi ai securităţii în preajma mănăstirilor, antrenaţi în limbi străine, costumaţi după moda occidentală, ca să-l inducă în eroare pe părinte şi să-l tragă de limbă despre pregătirea unui complot legionar împotriva regimului. Arsenie Papacioc îşi găseşte liniştea în mănăstirea Techirghiol unde devine un duhovnic renumit şi căutat de mii de oameni. Până în 1989 şi chiar parţial, până în 1992 agenţii DSS/SRI l-au urmărit pas cu pas: bani irosiţi şi energii irosite pentru a urmări un mare duhovnic. A treia concluzie e cea spirituală, care se leagă cu urmărirea asiduă de către Securitate a călugărilor. Majoritatea legionarilor au intrat în mănăstiri şi au ales calea luptei spirituale, într-un război nevăzut şi religios împotriva comunismului ateu. Ei şi-au dat seama că lupta politică împotriva răului comunist într-o ţară ocupată militar de sovietici nu avea izbândă şi au transformat lupta lor politico-militară într-una spirituală şi religioasă, prin rugăciune şi post împotriva comunismului şi ateismului. Aşa se explică teama reprezentanţilor statului ateu comunist faţă de călugări şi mănăstiri. Lupta călugărilor era transcendentă într-un război nevăzut a binelui împotriva satanei comuniste. Arsenie Papacioc după ani lungi şi grei de puşcărie a înţeles „care este rostul lui” în acest război spiritual, pe care majoritatea lumii nu-l vede sau înţelege.

Ionuţ Ţene