Cînd, într-o comunitate redusă ca număr, elitele nu se sprijină între ele în momentele cheie se naște, firesc, suspiciunea că ar putea exista motivații serioase. Bunăoară, e interesant că prezidențiabilul Iohannis se laudă cu o scrisoare de sprijin din partea Angelei Merkel (mai puțin, totuși, decît vizita imaginară pe care aceasta ar fi trebuit să o facă în România special pentru el), dar nu beneficiază măcar de un cuvînt de susținere din partea laureatei Nobel Herta Muller. Ca și Iohannis, etnic german născut și crescut în România.

De ce refuză Muller să îi ofere un sprijin mai mult decît prețios candidatului liberal, deși scriitoarea este profund contectată la politica din România și face des comentarii vizavi de ea, să ne amintim, în treacăt doar criticile la adresa USL, acum doi ani?

E un mister, să recunoaștem, în condițiile în care etnia germană a rămas atît de ”subțire” în țara noastră, iar orice pas major al unui reprezentant de seamă, ca Iohannis, poate fi important pentru co-etnicii săi.

Nu știm care sunt motivele reale ale tăcerii Hertei Muller, ea singură va fi în măsură să explice cum stau lucrurile, cîndva.

Mai ales că pe lista susținătorilor devotați ai lui Iohannis se numără intelectuali români de prim rang (ex.Pleșu) pe care laureata Nobel i-a cam desființat în cîteva ieșiri publice, în special grație unor relații suspecte cu fosta Securitate.

Nu știm, dar putem, totuși, să facem oarece raționamente.

Pornind, spre exemplu, de la un incident major, produs în 1989, atunci cînd Herta Muller, alungată din țară de securitatea ceaușistă, și soțul ei, Richard Wagner, urmau să ia cuvîntul în calitate de invitați ai unui congres organizat în Germania de către Biserica Evanghelică, aceiași căreia îi aparține și Iohannis.

În ultima clipă, spre stupoarea scriitoarei, invitația a fost anulată.

Ulterior, Muller a aflat dedesubturile unei manevre atît de murdare încît a vorbit public despre ea chiar în momentul cînd i s-a decernat importantul premiu ”Franz-Werfel” pentru drepturile Omului.

Concret, evanghelicii germani fuseseră pur și simplu amenințați, șantajați, de către reprezentanții Bisericii Evanghelice din Sibiu – bună parte din ei oameni ai Securității – cu ruperea relațiilor, o premieră la vremea respectivă.
Securitatea știa că cei doi soți urmau să ia cuvîntul la congres și să critice dur regimul Ceaușescu, astfel că și-a pus în mișcare toate pîrghiile din mediul săsesc pentru a le bloca accesul la microfon.

Modul prin care reprezentanții bisericii germane au fost somați să interzică accesul Hertei Muller la congres a fost o notă telefonică adresată episcopului german Joachim Heubach și elaborată, potrivit Europei Libere, de un colectiv de sași, respectiv episcopul Albert Klein, curatorul general Hans Hermannstadter, vicarul episcopesc dr.Cristoph Klein, secretarul general al Bisericii evanghelice Hans Gerald Binder, decanul Institutului teologic protestant dr.Hermann Pitters și prof.dr.Paul Philippi.

Același Paul Philippi care după revoluție avea să devină (funcție deținută și în prezent) președinte de onoare al Forumului Democrat al Germanilor din România, condus pînă recent de Klaus Iohannis. De altfel, înființarea FDGR a fost pusă la punct, pe 23 decembrie 1989, chiar în locuința lui Philippi, în prezența promotorului politic de mai tîrziu al lui Iohannis, l-am numit pe Hans Klein, demascat de CNSAS ca om al fostei Securități, a lui Friedrich Gunesch, Hermann Pitters și a încă vreo cîțiva sași.

Probabil că marii scriitoare îi vine greu, în concluzie, să sprijine candidatura unui personaj care s-a înconjurat de cei care au pus umărul, cu ani în urmă, la prigonirea ei.

Nu de alta, dar aceeași Herta Muller a atras atenția, la un moment dat, că un număr uriaș de foști securiști și turnători etnici germani s-au refugiat după revoluție în Germania și trăiesc bine mersi acolo și azi. Semn că laureata Nobel nu uită și nu iartă ușor. (Bogdan Tiberiu Iacob)

Sursa: Inpolitics

14-11-2014