Fostul președinte plonez Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea, a fost decorat, joi seară, de Regele Mihai, cu Ordinul „Coroana României” în Grad de Mare Cruce pentru „inegalabila contribuție a acestuia la căderea comunismului în Europa, cel mai important eveniment al secolului trecut”.

Decorarea a fost făcută cu prilejul unui dineu oficial organizat de Regele Mihai la Palatul Elisabeta în onoarea a 12 șefi de stat din Europa Centrală și de Est la 25 de ani de la căderea comunismului.

Cu puţin timp înainte de acest dineu, în Sala Regilor din Palatul Elisabeta, Regele Mihai i-a înmânat fostului președinte al Poloniei Lech Walesa Ordinul „Coroana României” în Grad de Mare Cruce.

Cancelarul Decorațiilor Regale, Ioan Luca Vlad, a declarat presei că acest eveniment este foarte important atât pentru familia regală din România, cât și pentru România, deoarece, „pentru prima oară după 1948, Majestatea Sa Regele Mihai a decorat un alt șef de stat pe președintele Lech Walesa, primul președinte al Poloniei democratice”.

NapocaNews