O iniţiativă legislativă a UDMR ar putea da preoţilor noi prerogative. Conform documentului semnat de mai mulţi deputaţi şi senatori UDM, preoţii ar putea oficia şi cununia civilă, tot în biserică, înainte de slujba religioasă. Potrivit iniţiatorilor, Biserica Ortodoxă Română susţine această lege, conform ActiveNews.
Politicienii au înaintat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. În expunerea de motive, se arată că în România „căsătoria religioasă este facultativă, iar, potrivit articolului 48 din Constituţia României, ea poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”. Propunerea legislativă prevede „posibilitatea pentru viitorii soţi de a încheia căsătoria civilă şi religioasă într-un singur loc într-un lăcaş de cult, iar atribuţiile ofiţerului de stare civilă vor fi preluate de către personalul clerical”.
„Procedura preliminară oficierii căsătoriei prevăzută de lege, cum ar fi: examinarea îndeplinirii condiţiilor de fond legate de capacitatea de a încheia căsătoria, vârsta, starea medicală etc, nu se schimbă, modificarea referindu-se numai la locul încheierii căsătoriei civile, respectiv la persoana care oficiază căsătoria”, se arată în document.
NapocaNews
Un comentariu la “Căsătoriile civile ar putea să nu mai fie oficiate la Primărie, ci în Biserică”
Daaaa…in goana lor ,dupa bani ,,,popii ar fi in stare de orice,,,numai bani sa iasa ,,,lasati Legea familiei asa cum a fost si pana acum,,,Poate ar fi mai bine sa -i ,,ajutati pe tineri sa-si ,,rezolve problema unei locuinte,,,ca de in surat se descurca ei,,,IN ROMANIA CASATORIA ESTE O PROBLEMA CARE APARTINE STATULUI ,,,FAMILIA ESTE CELULA DE BAZA A SOCIETATII,,,,SI NU ,POATE FI REZ. DE BOR NICIODATA,,, BOR SA PLATEASCA IMPOZIT ,,SI APOI SA SE OCUPE DE ALTE PROBLEME CARE ,,,,NU LE APARTIN,,,,