Zilele trecute am participat la o lansare de carte de excepţie, la centrul de cultură urbană Casino din Cluj-Napoca despre Seniorul Corneliu Coposu scrisă de Tudor Călin Zarojanu şi Cristian Fulger. Lansarea mi-a oferit prilejul să-l reîntâlnesc pe fostul meu coleg de liceu „Ady Şincai”, cu doi ani mai mare, Ionuţ Andrei Gherasim, fostul şef de cabinet al lui Corneliu Coposu, între 1990 şi 1995. Sigur că Ionuţ nu îşi mai aducea aminte de un coleg de liceu mai mic la ani, dar eu îl ţin bine minte şi pentru faptul că mama dânsului, d-na Gherasim mi-a fost profesoară de franceză la liceu, iar tânărul cu părul blond cârlionţat era o „vedetă” a şcolii, deoarece toţi ştiam că era nepotul marelui om politic şi ziarist ţărănist Ilie Lazăr, unul dintre făuritorii României Mari. Imediat după decembrie 1989 nu l-am mai văzut pe Ionuţ Andrei Gherasim decât la televizor şi în pozele din presa post-decembristă, mereu în spatele Seniorului (nume dat de Petre Ţuţea lui Corneliu Coposu). Ionuţ Gherasim a fost martorul direct al unor evenimente excepţionale din frământatul an 1990. În discursul său de la lansarea cărţii, Ionuţ Andrei Gherasim a făcut nişte dezvăluiri cutremurătoare. Din mărturie reiese că de fapt în primele luni ale anului 1990 adevăratul conducător, de facto, al României nu era Ion Iliescu sau tânărul fiu de nomenclaturist Petre Roman (actual „senator liberal”, fină ironie a lui Ionuţ în discurs), ci fostul aparatcik bolşevic şi agent KGB, unsurosul politolog Silviu Brucan, omul protejat de generalul de securitate Iulian Vlad şi care a pus la cale conspiraţia şi lovitura de stat din decembrie 1990. În 1987 Silviu Brucan, după mitingul de la Braşov, intră în conflict cu Nicolae Ceauşescu, dar dictatorului i-a fost frică să ia măsuri drastice împotriva acestui vechi veteran bolşevic de origine evreiască Saul Bruckner, care în 1945 ca secretar general de redacţie al organului PCR „Scânteia” cerea în articole dure condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, Gh. Brătianu, Radu Gyr şi Corneliu Coposu. În 1988 şeful Securităţii îi permite lui Silviu Brucan să plece în SUA, unde acesta se întâlneşte cu consilieri ai departamentului de stat de la Washington şi cu agenţi CIA. Mai mult, după ce a stat şase luni în SUA, Brucan e ajutat de Anatoli Dobrinin, ambasadorul sovietic din Washington, să se întâlnească la Moscova cu Mihail Gorbaciov, liderul URSS. Silviu Brucan a fost sprijinit de agenţi sovietici şi cu încuviinţarea celor americani pune la cale planul conspirativ din 1989, de înlăturare a lui Ceauşescu şi execuţia acestuia.

coposu_iliescu

În 28 ianuarie 1990 la marele miting al opoziţiei condus de Coposu, Raţiu şi Cunescu are loc reacţia primei mineriade a doua zi. La Palatul Victoria se desfăşoară celebra „masă rotundă” între puterea ilegitimă a FSN şi partidele istorice, în frunte cu PNŢ. Era nevoie doar de o scânteie şi sângele ar fi curs pe străzi. „FSN-ul şi-a adus masele de manevră, au făcut o contrade monstraţie. Foarte periculos ca procedeu…”, îşi aminteşte istoricul Stelian Tănase. Atunci s-a strigat pentru prima dată „Moarte intelectualilor!”. În Palatul Victoria, reprezentanţii noii puteri încercau, la rândul lor, să împingă cât mai departe o opoziţie firavă. Liderii partidelor istorice, reînfiinţate după Revoluţie, cereau FSN-ului să renunţe la monopolul asupra puterii, în condiţiile în care formaţiunea-mamut îşi anunţase, cu cinci zile în urmă, participarea la alegeri.

resize-of-1990-partide-istorice

La un moment dat, un lider al FSN ar fi cerut chiar condamnarea la moarte a celor care doreau să ră stoarne noul regim, unul „legitimat de Revoluţie”. Ionuţ Andrei Gherasim aduce o mărturie vie că Ion Iliescu şi Petre Roman nu luau nicio decizie fără să se consulte obligatoriu cu Silviu Brucan, care stătea retras după o uşe. Silviu Brucan primea însărcinări de la ambasadorul sovietic în legătură cu deciziile ce se impuneau pe moment. La fel şi a doua zi, când minerii au luat cu asalt sediul PNŢ, Petre Roman a dorit să-i scoată pe liderii opoziţiei cu o maşină. Coposu a refuzat deoarece era o capcană pentru a fi linşaţi de mulţimea furioasă de mineri şi muncitori instigaţi de securişti. La refuzul încăpăţânat al lui Corneliu Coposu, premierul fesenist Petre Roman l-a sunat pe Silviu Brucan cerându-i sfatul. Acesta le-a propus scoaterea cu o tanchetă a armatei din sediu. Numai aşa puteau scăpa nevătămaţi din încercuire. În stradă se scandau deja sloganuri care au speriat Europă civilizată: „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Tancheta lovită de protestatarii instigaţi a ajuns la TVR şi s-a înregistrat video o cuvântare ţinută cu patos de Senior pentru români, care nu a fost transmisă niciodată la televizor, iar caseta s-a „pierdut” ulterior. Din relatările lui Ionuţ Andrei Gherasim reiese clar că în primele luni ale anului 1990 adevăratul conducător al României era fostul veteran bolşevic, omul Moscovei, Silviu Brucan.

Ionuţ Ţene

Silviu-Brucan-si-George-Soros-la-sediul-GDS-ian-1990-Foto-Emanuel-Parvu-1