Fostul ministru de Interne al României, avocatul și deputatul țărănist Gavril Dejeu, fratele liderului rezistenței anticomuniste armate din Nordul Munților Apuseni, Alexandru Dejeu (Grupul Capotă-Dejeu), și-a lansat, miercuri după-masa, cartea ”Pe firul evenimentelor”, reeditată de Editura Eikon. La evenimentul găzduit de Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca s-au mai aflat rectorul UBB, acad. Ioan Aurel Pop, prof. univ. dr. Doru Radosav, directorul BCU, prof. uni. dr. Ilie Rad, directorul Școlii doctorale de Științe Politice și ale Comunicării din cadrul UBB, celebrul taragotist Dumitru Fărcaș, lideri al PNȚCD Cluj și mulți alții.

Potrivit rectorului Ioan Aurel Pop, suntem în faţa unei personalităţi care a scris şi a făcut istorie. Academicianul a relatat o serie de impresii personale despre părţile de început ale cărţii:

”Cartea are o rânduială a ei, mi-a sugerat rezonanţa drumului magistral care i-a dus şi i-a adus pe români în istorie. Copilăria şi adolescenţa se confundă cu vechea istorie. Toată istoria noastră este cuprinsă în numele regăsite în această carte. Sunt acele elemente care ne-au marcat pe vecie destinul şi ministrul are har de scriitor cum are har de artist (…) Sandu a plecat pentru că nu a vrut să sufere umilinţa ocupaţiei străine. Au făcut-o şi alţii care au trecut hotarul nedrept pentru ca să nu trăiască umilinţa. Autorul, copil fiind, a văzut şi a auzit de oameni schingiuiţi, cu var nestins atuncat pe mâini, cu picioarele legaţi de grinda de sus a caselor, aruncaţi de vii în fântâni pentru singura vină de a fi fost români. A venit ocupaţia ungurească. Evocă cu aceeaşi prezenţă de spirit prinderea şi deportarea evreilor. După unguri, evocă venirea ruşilor şi trecând din invazie în invazie, fiindcă la urmă a venit comunismul, a trăit disciplinele umaniste ataşate partidului, proletcultismul, bagatelizarea învăţământului, tratarea adevărurilor ştiinţifice prin loznci. Nu i-a fost menit să fie muzician, s-a reîntors la Drept. Sentimentul naţional încătuşat din nou, lacrimile profesorilor pentru florile legate cu o pamblică tricoloră într-o vreme în care nu era voie să spui cu voce tare că eşti român şi când evocarea numelui lui Avram Iancu, Mihai Viteazul sau Alexandru Ioan Cuza putea să-ţi aducă urmări grave sunt de asemenea evocate”.

Doru Radosav, Directorul Departamentului de Istorie Medievală, Premodernă şi Istoria Artei din cadrul Facultății de Istorie a UBB, a precizat că această carte-mărturisiri în esenţă este o poziţie despre istoie, viaţă şi destin, despre implicările autorului la incidanţa sa cu istoria. ”Scrierile despre sine ne pun pe toţi într-o altă situaţie de a rescrie şi privi trecutul pentru că în aceste variante ale scriitorilor autobiografici este scris în cel mai democratic mod. Autorul prin destinul persoanal şi familial a avut una din cele mai acute întâlniri cu marile evneimente: familia, tatăl, fratele său, implicarea publică a sa după 1990 semnifică aceeaşi relaţie directă, participativă în parcursul neamului nostru. Tatăl său a fost ucis de hotrthyşti, fratele său a condus rezistența anticomunistă din Nordul Munţilor Apuseni”.

Prof. univ. dr. Ilie Rad: ”Nimic din această prejudecată a mea, că omul politic Gavril Dejeu vrea să-şi facă o imagine, nu se regăseşte în această carte. Surprinzător pentru o carte de memorii, autorul nu vorbeşte despre el, ci vorbeşte numai cu obstinaţie despre evenimente cu care a venit în contact şi aceste evenimente vorbesc de anii copilăriei, de ani tinereţii, de facultate, la Conservatorul din Bucureşti, de Faculatea de Drept din Cluj. În momentul în care am început să citesc această carte s-a întâmplat ceva ce mi s-a întâmplat paote doar în tinereţe, când luam în mână o carte şi nu o mai puteam lăsa din mână. Poate aţi citit deja prima ediţie, pentru că ceea ce a apărut la editura Eikon e ediţia a doua, ea are două părţi. Partea a doua începe cu revoluţia de la Sibiu, pe care a trăit-o efectv în stradă, după aceea activitatea parlamentară, guvernaementală, mineriadele ş.a.m.d. Este un capitol foarte interesant pentru un studiu de caz extraordinar, despre atacul pe care un lider politic l-a pornit împotriva domniei sale, capitolul ”Afacerea Călugăru”, cumplita denigrare. Domnia sa a fost acuzat că şi-a turnat propriul frate la Securitate. Este foarte interesant pentru tânăra generaţie să vadă cum se poate creea şi manipula opinia publică. După părerea mea, marele merit al acestei cărţi rezultă chiar din profesia domniei sale, că ese jurist, avocat, pentru că se spune că avocaţii umblă cu multe detalii şi chichiţe. Folosirea acestor detalii reprezintă una din calităţile cărţii. Spunea dl rector de acel eveniment nesemnificativ când promoţia domniei sale a vrut să facă profesorilor cadou un buchet de flori şi n-au găsit pamblică tricoloră pentru că în comerţ era interzis să se vândă aşa ceva. Aceste amănunte fac farmecul cărţii. O altă trăsătură este că deşi a avut neşansa să fie în sala în care fratele său, Alexandru Dejeu, a fost judecat şi condamnat. Era jurist, putea să vadă derularea procesului din punctul de vedere al specialistului, însă şi-a dat seama că sentinţa era dinainte stabilită. Actul de justiţie era o formalitate. Este un capitol interesant cu privire la lupta anticomunistă din Munţii Apuseni. Domnia sa încearcă să-şi explice cum a fost posibilă această luptă a unor oameni foarte inteligenţi, de ce au perseverat atât de mult. El aduce trei argumente: erau oameni foarte dârji, crescuţi într-un anumit spirit, care nu suportau umilinţa, degradarea umană, în al doilea rând – ei credeau că regimul comunist care s-a instaurat cu ajutorul tancurilor sovietice va fi de scurtă durată – cine ar fi crezut atunci că acest regim va rezista aproape jumătate de secol; al treilea argument a fost acea speranţă deşartă a oamenilor de atunci – că vin americanii. Americanii nu au mai venit. Cu toate dramele prin care a trecut, am mpresia că priveşte cu melancolia unui înţelept”.

Gavril Dejeu a menționat că nu a scris o carte memorialistică, intenția sa fiind să descrie cât mai obiectiv evenimentele care l-au marcat profund, cu care a intrat în contact.

”Începând din 1940 şi până în ziua de astăzi, 75 de ani, România trăieşte o tragedie a istoriei ei. După Marea Unire, după interludiul celor două războaie mondiale, României i se deschisese calea unei dezvoltări europene şi istorice, care ar fi putut-o așeza în primele rânduri ale evoluției civilizației europene, dar intervenția războiului, a ocupației străine, a impunerii unui spirit străin de gândirea și sufletul românesc, intervenția unui regim după Revoluție care a distorsionat și redirecționat în sensul rului evoluția pozitivă a istoriei, au făcut din aceștia 75 de ani o perioadă de involuție a României. Poporul român este inteligent, de sulet și credință, muncitor și prin resursele umane și prin cele date de Dumnezeu, naturale, dacă 75 de ani am fi evoluat pe aceste coordonate România ar fi la alt punct de evoluție istorică”.

Fostul ministru a relatat cum la vârsta când împlinea 8 ani, tatăl său a fost înjunghiat de horthyști cu o baionetă pentru că a cerut, în limba maghiară, limba oficială, o căruță pentru soldați români care se deplasau pe jos, spre Sălaj.

În Huedin, când a ajuns armata maghiară, au format 3 grupe de câte 10 inși. Am avut prilejul să discut cu fiul primarului din Huedin pe timpul interbelic, care a fugit. Băiatul avea vreo 20 și ceva de ani. A fost luat de unguri, legat cu capul de o piatră dintr-o curte, bătut până la lipsă de cunoștință, să spună unde este tatăl lui. El mi-a spus că acele grupe din Huedin aveau o listă de 20 de români care trebuie să fie prinși. Dintre cei 20, unul a fost prins pe loc. Protopopul din Huedin a fost smuls dintr-o procesiune funerară, luat și schingiuit în mod absolut sălbatic: i s-a vârât un par pe gât, până în spate. A mai căzut victimă la Huedin Negru Onița, care are poza în carte. A fost batjocorită, ținută într-o colniță timp de 3 zile, fără mâncare și fără băutură, după care a fost aruncată într-o fântână, a mai relatat Gavril Dejeu.

NapocaNews