Șeful Comisiei de avizare a manifestărilor publice din Târgu Mureș, Valentin Bretfelean, a declarat luni, în cadrul dezbaterilor pe marginea solicitării formulate de Asociația Siculitas, prin liderul Consiliului Național Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, de organizare, în data de 10 martie, a unui marș al secuilor prin oraș, că manifestarea ar beneficia de finanțare externă.

‘Pentru a aduce atâția oameni în Târgu Mureș, să plătești atâtea autobuze, să le dai de băut pe traseu ca să fie destul de bine turmentați să își asume activități de scoatere a sabiei în oraș cum s-a întâmplat anul trecut, de lovire a jandarmului, cum s-a întâmplat anul trecut, să cheltuiești atâția bani, e clar că există o finanțare. Eu am identificat această amenințare ca fiind externă din declarațiile organizatorilor din anii precedenți și, după cum bine ați văzut, domnul Izsak Balazs Arpad nu m-a contrazis’, a susținut Valentin Bretfelean, titreaază Agerpres.

Acesta a spus că, în conformitate cu lit. h din art.10 Legea 60 din 1991 organizatorii sunt obligați să-i îndepărteze dintre manifestanți pe cei care produc tulburări sau care încearcă să schimbe scopul declarat al activității și că nici în 2013, nici în 2014, organizatorii nu și-au făcut datoria, nu au respectat legea, nu i-au îndepărtat și nici nu i-au predat organelor de ordine pe cei care au acționat în sens provocator.

Brtefelean a mai arătat că Izsak Balazs a refuzat luni să semneze procesul verbal al ședinței comisiei de avizare, deoarece ‘acționează cu dublu standard: una spune în mass-media și în comisia de avizare și în subsidiar derulează activități care să ducă la nerespectarea legii’.

5465528-mediafax-foto-vargyasi-levente

‘Acesta este motivul pentru care nu a dorit să semneze procesul verbal, pentru că prin semnătură ar fi recunoscut că acționează duplicitar. Comisia are rol obligatoriu, dar consultativ. În sensul că este obligatoriu a se întruni și a-și exprima un punct de vedere, dar este consultativă concluzia ei pentru primarul municipiului Târgu Mureș. Cu toate acestea, primarul municipiului Târgu Mureș s-a pronunțat împotriva marșului și a manifestării din fața Prefecturii deoarece precedentul creat în anii trecuți l-a îndrituit să ia această decizie.

Această comisie s-a mai întrunit o dată iar asociației deja i s-a adus la cunoștință, în scris, faptul că îi este interzis a organiza marșuri și alte tipuri de manifestări în Târgu Mureș, în afară de cea comemorativ-istorică. Dacă și în anul acesta vor continua să nu respecte legea, vor ajunge acolo unde a propus unul din membrii comisiei, ca această organizație să nu mai poată organiza niciun fel de manifestări pe raza municipiului Târgu Mureș’, a spus Valentin Bretfelean.

În timpul dezbaterilor comisiei, la care a asistat și presa, Valentin Bretfelean i-a spus liderului CNS, Izsak Balazs, că UDMR organizează de 25 de ani manifestări comemorative în data de 15 martie și că acestea au fost organizate cu respect față de populația română, spre deosebire de manifestarea din 10 martie în care au fost scandate numeroase lozinci antiromânești și antistatale.

Întrucât organizatorii nu au putut oferi detalii cu privire la modul în care vor fi asigurate măsurile de ordine în cazul unui marș prin oraș sau cu privire la măsurile care ar putea fi luate în cazul constatării că în grupul de manifestanți s-au infiltrat elemente extremiste, la fel cum s-a întâmplat anul trecut, comisia a dat aviz negativ pentru marșul de protest.

‘Comisia, în integralitatea sa, având la bază prevederile Legii 60 din 1991, s-a exprimat pentru avizarea acțiunilor comemorativ-istorice și pentru neavizarea marșului și a acțiunii de protest din fața Prefecturii Mureș. Ați asistat de asemenea la prezentarea unor filmulețe care au relevat fără tăgadă aspecte de destabilizare interetnică și socială la Târgu Mureș, acțiuni derulate în anul 2013 și 2014 în organizarea aceleiași organizații. Cu certitudine, anul acesta, instituțiile statului român vor acționa cu și mai multă fermitate.

Anul trecut au fost declarați 4 cetățeni indezirabili, s-au deschis trei dosare penale și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale. Pe tot parcursul manifestărilor, respectiv marșului și protestului din fața Prefecturii, atât în 2013, cât și 2014 s-au scandat lozinci anticonstituționale, autonomist-iredentiste, separatiste pe criterii etnice și s-au adus ofense grave națiunii române. Nu cred că Târgu Mureșul, care este un oraș multicultural, unde românii și maghiarii trăiesc în pace, au nevoie de asemenea provocări care să conducă inclusiv la conflicte’, a declarat Valentin Bretfelean.

De cealaltă parte, Izsak Balazs, a menționat că o decizie cu privire la marșul din 10 martie va fi luată și în funcție de rezultatele demersurilor legale pe care le-a făcut asociația sa și că, întrucât comisia este un organ consultativ, ‘ceea ce decide comisia nu are valoare juridică obligatorie’.

‘Desigur, cântăresc argumentele comisiei, pentru că noi, ca și până acum, am dori o bună colaborare cu autoritățile, am dori ca totul să se desfășoare într-un climat de pace și dialog, ceea ce este pentru noi deosebit de important. Dar trebuie să facem distincție între aceste dorințe și respectarea legii. Deci noi respectăm legea și așteptăm respectarea legii de la autoritățile publice.

Considerăm că baza păcii sociale este întotdeauna respectarea legii întocmai. Aștept ca organele abilitate ale statului să spună un cuvânt, să spună o poziție clară. Dacă ceea ce am primit noi, această adresă, este doar o adresă sau o decizie, dacă există un act al primarului privind marșul descris în declarația prealabilă. Deci cerem respectarea legilor de către autorități. Dacă primarul va susține comisia — avem o acțiune la tribunal, pentru noi și asta contează, deci folosim toate instituțiile statului de drept pentru a duce la îndeplinire ceea ce ne-am propus’, a susținut Izsak Balazs.

În cadrul reuniunii, acesta le-a spus reprezentanților jandarmilor că autorii incidentelor de anul trecut din timpul marșului nu au fost invitații organizatorilor și că nicăieri în procesele verbale întocmite de Jandarmerie nu figurează că în 2014 s-ar fi scandat lozinci defăimătoare la adresa țării sau cu caracter șovin.

În timpul dezbaterilor pe marginea solicitării Asociației Siculitas de organizare a marșului prin Târgu Mureș, membrilor comisiei le-au fost prezentate imagini de la marșul din 2013 și de la cel din 2014, în care participanții scandau lozinci precum ‘Ținutul Secuiesc nu e România’, ‘Ardealul va fi al Ungariei’, ‘Să piară Trianonul’, ‘Străinilor, plecați acasă’, ‘În București toți sunt țigani’, precum și actele de agresiune la care s-au dedat unii dintre participanți.