Fiind un mirean ortodox, cu păcatele vieţii în lume, nu-mi permit să dau sfaturi, ci doar câteva opinii pentru laici ca să treacă marea zbuciumată de renunţări şi ispite a Marelui Post spre bucuria sărbătorii de Paşte. A început Postul să-l primim cum se cuvine ca şi creştini trăitori în lume. E cea mai mare greşeală a creştinului care aşteaptă Postul Mare cu adâncă tristeţe şi exagerată smerenie, percepând înfiorător de dramatic Învierea Domnului. Sigur Postul Mare este un drum al înfrânărilor şi meditaţiei smerite, dar nu trebuie să-l transformăm într-o permanenţă Via Dolorosa, ci să-l abordăm cu încredere şi speranţă, cu lacrimi în Săptămâna Mare pentru bucuria din Noaptea Învierii, care precede Mântuirea noastră prin suferinţă spre a doua venire a lui Hristos. În lumea modernă a consumerismului, ispitelor şi prosperităţii a posti nu e uşor dar nici imposibil ca să parcurgi acest canon necesar pentru a primi Lumina Învierii din Noaptea Sfântă a Paştilor. Personal am postit mulţi ani în spiritul liturgic al îndemnurilor marelui ierarh clujean mitropolitul întru veşnică pomenire IPS Bartolomeu Anania. El ne îndemna, când începea postul să ne înfrânăm în măsura puterilor noastre. Ne cerea să ne înfrânăm, dar să nu facem din aceasta o măsură radicală peste puterile noastre ca să nu transformăm bucuria postului într-o tristeţe ipocrită ce se arată oamenilor. Postul se face în taină şi tăcere, iar pe faţa postitoare trebuie să se vadă bucuria sacrificiului lui Hristos, nu întristarea renunţării la bunurile lumeşti. De aceea, postitorul trebuie să fie vesel şi să emane o bucurie interioară, nu o tristeţe a renunţării. De aceea, postul trebuie să-l ţinem în măsura puterilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Vă sfătuiesc ca în acest post să vă înfrânaţi cât puteţi, în măsura credinţei şi sacrificiul vostru şi veţi vedea că va fi bine primit de Dumnezeu. Postul nu trebuie să fie doar culinar, ci mai ales duhovnicesc: să devenim mai buni, să facem milostenii şi să nu judecăm pe alţii. Numai în această asceză purificatoare veţi putea lua înfriguraţi Lumina cea adevărată în Noaptea Învierii şi să vă bucuraţi de presimţirea celei de-a doua veniri a lui Hristos. Trebuie să fim solidari prin post, pe măsura puterilor noastre, cu patimile înfricoşătoare ale lui Hristos din Săptămâna Mare. Şi postul trebuie însoţit de rugăciune, pentru a avea puterea renunţării la lumesc şi a vă purifica de impurităţile materiale, iar sufletul să vă devină curat ca vasul ce primeşte Paştile cele frumos mirositoare, ca o pregustare a Raiului ce o să vină după Judecata de Apoi.

Sigur postul era uşor pe măsura învăţămintelor lui IPS Anania, care ne spunea la Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca să postim cât putem, pe măsura puterii şi dorinţei noastre, considerându-se viaţa laică din oraş destul de ispititoare şi complicată pentru a ţine, ca orăşean, postul în întregime, cu greutăţile sale spirituale şi culinare. Nu toată lumea, cu serviciu şi în mijlocul consumerismului citadin, are voinţa şi credinţa să ţină postul ortodox ca la cartea de rugăciuni. Să nu mănânci „de dulce” 47 de zile nu e uşor şi am simţit-o personal. Un post ţinut aşa prelung fără carne, lapte şi ouă îţi modifică metabolismul şi te smereşte spiritual, fapt ce te face să înţelegi mai bine credinţa şi tainele creştinismului. Dar postul fără rugăciune nu e complet.

Un canon primit de la un călugăr ortodox este o lege morală care te obligă să o respecţi cu sfinţenie. Să ţii post fără să mănânci nimic „de dulce” şi seara să-ţi spui rugăciunile e ca o călătorie spre Mântuire cu o corabie pe marea în furtună, însoţită cu ispitele de rigoare. Să mânânci numai de post înseamnă că-ţi extragi vitaminele numai din alimente de origine vegetală. Nimic, nicio grăsime din produs de origină animală. După o săptămână de post fără carne, lapte, ouă şi derivatele acestora, numai cu salate şi pâine ţi se produce un accid în stomac care îţi taie respiraţia ca un ulcer. Postul nu înseamă că te îndopi cu pâine, cartofi şi alţi carbohidraţi, ci înseamnă osteneală şi înfrânare. Aşa că de multe ori acidul din stomac se taie cu un litru de apă plată să potolească foamea şi durerea. Unii creştini folosesc uleiul de măsline pentru stomac, în schimb călugării nu au voie în unele mănăstiri să folosească acest produs. În această perioadă ca să te poţi înfrâna de la o prăjitură sau un pahar cu lapte, trebuie să te rogi neîncetat, să-ţi spui mereu în gând rugăciunea isihastă: „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Să eviţi emisiunile politice, dezbaterile sterile sau mondene e obligatoriu, care te ispitesc sau te încarcă cu energii negative, ce te pot îndemna să sari peste canon şi să guşti măcar o bucăţică de brânză sau o îngheţată. Seara e de preferat să vizionezi Trinitas TV, cel mult Discovery sau History Channel sau să citeşti o carte religioasă sau de istorie. Primele săptămâni sunt mai grele, până se obişnuieşte organismul cu acest stil de viaţă alimentar şi spiritual. După un timp, nici stomacul nu mai produce acid, devine mai mic şi te obişnuieşti să mănânci foarte puţin. Postul are rolul său de smerenie a omului, prin alimentaţia vegetală să slăbeşti trupeşte dar să-ţi ascuţi mintea în rugăciune. În această perioadă te simţi trupeşte foarte uşor şi cu mintea limpede. De aceea, atunci când preotul iese la Sfânta Liturghie cu potirul cu Sfintele Daruri în faţa iconostasului şi spune „Sus să aveţi Inimile” parcă zbor cu sufletul înspre cer, ca o pregustare a raiului. Şi în această perioadă de post îţi dă Dumnezeu putere să ierţi pe toţi cei care ţi-au greşit. Nu e uşor să ţii tot postul, dar atât de frumos şi pregătit spiritual te simţi când te spovedeşti şi te împărtăşeşti şi aştepţi cu inima şi trupul curat Noaptea de Înviere să iei Lumina cea adevărată, să te împărtăşeşti din taina creştinismului, apoi să te bucuri cu adevărat după 47 de zile de osteneală de „viţelul cel gras”, cu bucuria care o simte creştinul în faţa porţilor raiului care i se întredeschid după măsura sacrificiului trupului şi sufletului făcut de fiecare înainte de Paşti. Postul te întoarce cu faţa către Dumnezeu şi cu spatele la cele lumeşti, iar bucuria duhovnicească nu se compară cu nicio fericire venită din lumesc. Postiţi cât puteţi şi Domnul vă va răsplăti osteneala. Să ne răstignim poftele pe Cruce aşa cum s-a răstignit Iisus Hristos pentru Mântuirea noastră.

Ionuţ Ţene