Elena Udrea l-a rugat pe Ion Cristoiu să facă publică însemnarea din jurnalul ei în care se referea la alegerea noului şef al SRI, după plecarea lui George Maior, titrează ActiveNews.

Ion Cristoiu a prezentat însemnarea în cauză: „…. ca se lucreaza impotriva lui Ponta cu aceste metode… ii spusesem presedintelui care insista sa nu ma creada. L-am sunat pe Maior si m-am dus la el….”, nota Elena Udrea în pagina 6 a jurnalului, conform relatărilor jurnalistului Ion Cristoiu şi prezentate pe Naşul TV.

Ion Cristoiu a explicat ceea ce înseamnă aceste adnotări: Florian Coldea trebuia să ajute gruparea Ponta-Udrea, dar în final a „trădat” pentru Iohannis.

„Batalia intre cele doua grupari: Iohanis – PDL si Ponta, Traian Basescu si Elena Udrea a fost ca ÎCCJ sa se pronunte pana la primul tur in legatura cu Klaus Iohannis, ei fiind siguri ca se va pronunta in sensul in care Iohannis sa fie declarat incompatibili. In acel moment, era sigura ca intra in turul al doilea. De aici nemultumirea ei fata de Înalta Curte. Ea spune ca Înalta Curte a amanat decizia pana dupa alegeri si asa nu a intrat ea in turul doi (…) de fapt, supararea pe Coldea este ca Udrea, pana sa inceapa campania, stia ca are sprijinul a doi oameni de servicii: si Maior, si Coldea… si brusc nu a mai fost asa….”, a explicat Ion Cristoiu.

„Ce prezinta Udrea este o Românie infricosatoare. E posibil ca atunci cand ai sefii serviciilor de partea ta, sa nu conteaze cine voteaza, ci să conteze cine numara”, a explicat Moraru în emisiunea NAȘUL de joi seara.