Ani de zile, ca istoric, m-au frământat cauzele sau motivele pentru care Curtea imperială de la Viena nu l-a recunoscut pe Avram Iancu ca erou şi apărător al intereselor Austriei în Ardeal. Am citit, cred, aproape toată bibliografia despre Avram Iancu şi nu am găsit nicio explicaţie istorică logică despre comportamentul deplorabil şi nerecunoscător al austriecilor faţă de Avram Iancu, care în timpul evenimentelor din 1848/1849 a fost singurul din Transilvania care a apărat cu arma în mână, pe lângă drepturile naţionale ale românilor şi interesele Coroanei Habsburgice în faţa revoluţiei maghiare care rupsese Ungaria de Austria şi încorporase Transilvania la ţara Coroanei Sfântului Ştefan. Când guvernul Lajos Kossuth l-a adus pe destoinicul general polonez Jozef Bem în slujba revoluţiei maghiare din Ardeal, trupele imperiale austriece în frunte cu generalul Puchner fugiseră ca potârnichile din provincie. 6000 de soldaţi austrieci au dat în 1849 bir cu fugiţii în Ţara Românească. Singurul care a rămas să pună „pumnul în pieptul furtunii” a fost Avram Iancu în Munţii Apuseni, care a transformat Ţara de Piatră într-o ţară românească inexpugnabilă. Trupele lui Hatvany, Vasvary, Kemeny sau Bem au luat bătaie de la moţii lui Avram Iancu în toate incursiunile făcute. În Ardeal stăteau faţă în faţă românii lui Iancu şi ungurii lui Bem, austriecii cuprinşi de panică şi laşitate erau ascunşi la Orşova. Chiar şi singura cetate care o stăpâneau austriecii, sub comanda colonelului August, Alba-Iulia era formată din regimentele grănicereşti româneşti de la Orlat şi Năsăud, care au opus o rezistenţă eroică lui Jozef Bem. Pentru grănicerii români Alba-Iulia era simbolul unirii lui Mihai Viteazul de la 1600. Soldaţii austrieci stăteau ascunşi sub paza turcului după Carpaţi, iar românii năsăudeni respingeau atacurile furibunde ale maghiarimii lui Kossuth. Axente Sever şi armata sa de moţi care spărseseră încercuirea pe 17 mai 1849 au fost alungaţi de colonelul austriac August de teamă ca românii lui Avram Iancu, după stârpirea dominaţiei ungureşti, să nu devină singurii stăpâni în Transilvania. Mai târziu, colonelul August a făcut rapoarte către Viena în care îi denigra pe tribunii români, că vor să conducă singuri Ardealul fără Viena. Şi totuşi, Curtea imperială austriacă în loc să fie recunoscătoare lui Avram Iancu că a apărat coroana habsburgică în vremuri grele l-au închis pe Crăişorul Munţilor, l-au bătut jandarmii nemţi şi apoi l-au făcut „nebun”. Un motiv pentru care austriecii nu l-au iubit pe Avram Iancu nu e o aşa-zisă înţelegere la finalul revoluţiei maghiare din vara lui 1848 între Avram Iancu şi Lajos Kossuth mediată de Nicolae Bălcescu, ci prietenia arătată de generalul Luders la intrarea armatelor ţariste în Ardeal şi decorarea de către Nicoale I, ţarul Rusiei. Avram Iancu nu a „bătut palma” cu Kossuth, doar a făcut un armistiţiu să nu se mai atace, iar „armele să tacă”. Iancu nu i-a promis lui Kossuth că va sprijini revoluţia maghiară, ci doar că nu mai vrea vărsare de sânge.

Avram-Iancu

Avram Iancu

Motivele istoricilor sunt eronate că Viena s-a supărat pe Craiul Munţilor că s-a înţeles cu guvernul revoluţionar de la Budapesta. Nu s-a ajuns decât la un armistiţiu, să tacă armele, să nu mai moară oameni. Ungurii au atacat Apusenii până pe 5 august 1849, cu câteva zile înainte de înfrângerile de la Albeşti şi Şiria lângă Arad. Curtea de la Viena l-a urât pe Avram Iancu pentru că acesta a fost recunoscut general şi „împăratul românilor” de către comandantul ţarist Luders, care a intrat în Ardeal în urma înţelegerii dintre ruşi şi austrieci de la Varşovia. Luders i-a scris scrisori lui Avram Iancu în care îl numea general sau „împărat al românilor” din Ardeal şi s-a oferit să-i dea arme şi alimente. Tribunii lui Iancu şi generalul ţarist Luders au depresurat Alba-Iulia într-o luptă crâncenă în care românii şi ruşii s-au înfrăţit să înfrângă trupele ungurilor conduse de generalul Bem. Trupele româno-ruse i-au zdrobit pe unguri la Alba-Iulia. La 12 august Lüders cu trupele sale încheie ostilităţile din împrejurimile oraşului Alba Iulia şi intră în cetate. Avram Iancu şi tribunul Axente Sever au fost chemaţi de generalul Luders la discuţii la Alba-Iulia pentru înţelegeri militare şi logistice. Aici intervin perfid austriecii. Viena îl schimbă pe generalul incompetent Puchner cu şiretul comandant-guvernator Wohlgemuth. Austriecii erau înspăimântaţi de o „frăţie ortodoxă” de arme între românii ardeleni şi trupele ruse. Austriecii îl opresc pe Avram Iancu şi Axente Sever pe drumul spre Alba-Iulia şi nu-l lasă să se întâlnească cu generalul Luders, în august 1849. Avram Iancu se întoarce mâhnit în Apuseni, realizând că austriecii nu le vor acorda drepturi naţionale românilor şi nu le vor da pădurile moţilor, care şi-au vărsat sângele pentru Curtea imperială de la Viena.

220px-Luders

Generalul rus Luders

Aram Iancu și Axente Sever fac un memoriu adresat generalului Luders prin care se cerea intervenția țarului pe lângă împărat pentru cauza românilor. Este de remarcat apoi că generalul Luders aprecia în mod deoasebit figura de erou a lui Avram Iancu şi dispreţuia profund pe ramoliţii generali austrieci. De altfel, la intrarea sa în Transilvania, el declara categoric că: „numai un general a aflat în ţară, pe Iancu”. Luders va lua şi direct apărarea românilor, într-un raport-memoriu înmânat ţarului Nicolae pe care-l ruga să intervină pe lângă împăratul austriac în favoarea lor. Deşi rus, el şi-a dat perfect de bine seama despre relaţiile dintre români – maghiari -austrieci, făcând în acel memoriu o extrem de valoroasă apreciere aceea că el s-a convins de faptul că românii care luptau „erau animaţi în acţiunea contra ungurilor, mai puţin de spiritul de fidelitate către guvernul austriac decât de dorinţa de a-şi face un nume, de a ridica naţionalitatea şi de a cuceri dreptul de a cere şi de obţine pentru concetăţenii lor drepturile civile de care ei sunt privaţi”. Țarul a răspuns că nu poate interveni într-o problemă a imperiului austriac. Țarul Rusiei a trimis la Sibiu 34 decorații pentru a fi împărțite celor care au avut merite deosebite în timpul războiului. Pentru Avram Iancu el a trimis Ordinul Sf. Stanislav. Cu toate acestea, la cererea autorităților austriece, țarul își va schimba decizia și îi va acorda lui Iancu o medalie inferioară, Ordinul Sf. Ana, clasa a II-a. Pentru contribuția adusă în timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial propus pentru decorare cu Ordinul austriac “Corona de fier” clasa a III-a, o decorație relativ înaltă și care conferea deținătorului dreptul la titlu de noblețe.

Franz_Krüger_-_Portrait_of_Emperor_Nicholas_I_-_WGA12289

Ţarul Nicolae I

Împăratul Franz Josef a tăiat cu mâna proprie această propunere, acordându-i numai “Crucea de aur pentru merite, cu coroană”. Aceeași decizie a luat-o și în cazul prefecților Simion Balint și Axente Sever. Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă. Iancu a acceptat decoraţia rusească şi a refuzat-o pe cea austriacă. De aici a început calvarul. Avram Iancu a fost la început arestat la tîrgul de la Hălmagiu, apoi la Alba-Iulia şi Sibiu, maltratat de jandarmii austrieci şi apoi făcut „nebun” de Curtea imperială de la Viena, aceeaşi care peste 33 de ani îl „înnebunea” pe Mihai Eminescu.

Ionuţ Ţene