Primarul Emil Boc a participat la ziua ungurilor, în fața hotelului Biasini din Cluj-Napoca, la fel ca în anii trecuți. Acum însă edilul a precizat că dintre revoluțiile din 1848, ”Prin consistență și durată, revoluția maghiară a fost de departe cea mai consistentă, fapt demonstrat și de faptul că marile imperii au trebuit să-și dea mâna pentru a învinge și pentru a înfrânge revoluția maghiară”.

Remarcabil e că Emil Boc fost invitat să vorbească la microfon în numele orașului ”Cluj”, care nu există pe harta României, poate doar pe viitoarele plăcuțe trilingve de la cele 6 intrări în municipiu.

Primarul s-a străduit și să arate că revoluția românilor de la 1848 a fost foarte asemănătoare cu cea a ungurilor. Totuși Avram Iancu pentru cine și împotriva cui a luptat? Oare câtă toleranță au manifestat ungurii față de românii din Transilvania în 1848?