George Motoi – o constiinta nobilă

Vestea mortii lui George Motoi vine pe fundalul unei Romanii destarate, plina de venin, de lupte intestine intre puscariasi si puscariabili. Aud si acum glasul de revolta a lui George fata de marasmul politic romanesc, in care presa (era un mare cititor de gazete!) nu se mai satura sa faca vedete din neica-nimeni, din tot felul de puscariasi!

Si pe acest fond, o mare constiinta de artist si de roman se stinge in uitare. George Motoi a fost o fire discreta, a stat la locul lui haruit de Dumnezeu, nu s-a bagat in fata, nu a facut valuri ca altii, nu a facut nici un fel de compromis, dar nu se dadea in laturi sa-si spuna raspicat parerea atunci cand i se cerea.

Dar cate ziare au scris despre George Motoi in ultimii zece ani? Cine a incercat sa se apropie de acest mare artist, sa-i cunoasca gandurile, tainele, nelinistile? Au invata mai mult romanii din ce le-au spus Basescu, Udrea, Voiculescu, Becali si alti “profeti” de ocazie ai neamului, mediatizati fara masura, care au tinut mereu in clocot inutil toba stirilor? George era disperat de energia imensa pe care presa o consuma pe paie si surcele, in loc sa existe o atentie pentru adevaratii intelecutali, de la care se poate invata ceva de temelie. Tin mine cat de revoltat era George in legatura cu interviul pe care madam Voda in Loboda i-l luase pentru emisiunea “Profesionistii”, o emisiune care nu e live, ci inregistrata si montata cum vrea autoarea emisiunii. Motoi a facut atunci si o plangere la conducerea TVR, semnaland modul grosolan cum i-au fost taiate gandurile, truncheate opiniile, cum a fost practic cenzurat si ca nu se recunoaste in ce a aparut pe post, adica numai ceea ce i-a convenit “neprofesionistei”.

Geroge Motoi era o constiinta adevarata de roman, de artist implicat, de artist curat, care a refuzat intotdeauna jocurile de culise sau abaterile de la morala. De pilda, el a refuzat sistematic sa joace in comedioarele TV sau in telenovele si nu era de acord cu susele pe care le faceau sau le fac constant actori ca Serban Ionescu, Ion Caramitru sau Horatiu Malaele.

Face parte din familia unor revoltati ca Gheorghe Dinica si Stefan Iordache, din generatia de aur a teatrului si filmului romanesc. Motoi era un revoltat sui-generis, mai autentic decat Victor Rebengiuc, dar afisa mereu o atitudine rezervata.

L-am cunoscut bine pe George. Si el m-a cunoscut bine. Ma urmarea. Imi citea constant articolele de teatru si cand ne intalneam, le comentam, comentam, de fapt, spectacolele respective. Ne plimbam prin Cismigiu si desecam Egoistul lui Beligan, de pilda, sau spectacolele lui Andrei Serban, zbaterea esuata a acestuia de a da lectii regizorilor si actorilor romani. De multe ori, opiniile noastre coincideanu. Am fost vecini timp de peste doua decenii in zona Salii Palatului si ne intalneam adesea. Ne lega si faptul ca prima lui sotie, Cezara Dafinescu, mi-a fost colega de an la IATC. Cezara si George au facut un cuplu de exceptie in teatrul romeasc, prin frumusete, eleganta si discretie. Apoi s-au despartit si George s-a recasatorit si s-a mutat in zona Cismigiului.

Nu era saptamana sa nu ne vedem. El imi marturisea mereu gandurile sale, nelinistite privind soarta teatrului si filmului romanesc. S-a intamplat ca in anul 2011 sa obtinem titlul de Cetatean de onoare al orasului Galati (el era brailean si primise deja onorul brailenilor, dar l-au onorat si galatenii, fiindca a montat cateva piese la Teatrul din Galati), prilej cu care am avut lungi discutii legate de premii si onoruri, dar mai ales de soarta Romanei si a artei romanesti. Mi-a marturisit ca lucreaza la o carte de memorii, in care vrea sa puna tot ce nu poate exprima pe scena. In ultimul timp, tirstetea lui speciala (avea un mod jovial de a fi amarat!), venea de la faptul ca nu mai era solicitat sa joace in spectacole la TNB, unde era angajat, si se orientase spre regia de teatru. A montat multe piese la Teatrul “Maria Filotti” din Braila, zona de unde se tragea. A mai montat piese si la TNB si la Nottara, dar piese usoare, comedioare romantice, pentru publicul larg.

Cele mai aprinse discutii dintre noi aveau loc pe tema publicului de teatru. Sustineam ca nu avem un public de elita, ca public de film nu avem, ca publicul meloman e imbatranit, ca publicul de teatru a murit si nu mai are cine sa formeze un nou public, ca publicul bun a fost omorat de televiziuni. Conceptia lui era ca teatrul traieste prin public, ca fara public nu are viata. Este ceea ce spunea si Sergiu Nicolaescu despre film. Era singurul punct in care era de acord cu Nicolaescu. In rest, nu s-au apropiat. Era ingrijorat de soarta filmului romanesc, care nu poate trai cu salile goale. Era alarmat chiar. Spunea ca filmul si teatrul nu pot exista fara platitori, ca numai publicul care plateste ii intretine pe artisti. Era ingrijorat de ceea ce se intampla la TNB, de acapararea marelui teatru, de transformarea lui in bodegi, de lipsa de premiere, de faptul ca marii actori sunt dati la o parte, uitati, de faptul ca Ion Caramitru face abuzuri, ca l-a transformat in mosia lui. Dar mereu ma ruga sa nu scriu, sa nu fac publice aceste ganduri ale lui. Cica le va scrie el intr-o carte. Le-a scris? Sigur ca le-a scris. Cine va publica aceasta carte?

Majoritatea filmelor bune, Motoi le-a realizat in regia Malvinei Ursianu. Cel mai mult ne-am apropiat cu ocazia turneului pe care l-am intreprins cu filmul Intoarcerea lui Voda lapusneanu (1979). In acest turneu prin marile orase ale tarii, de la Bucuresti la Timisoara, Cluj si Iasi, am avut ocazia sa-l cunosc indeaproape pe George Motoi. In echipa era si Silvia Popovici, care o juca pe domana Voda, si Cornel Coman, si, evident, regizoarea Malvina Ursianu. Iar eu insoteam aceasta echipa in calitate de critic de film. Fusesem rugat de Malvina Ursianu sa-i insotesc si sa prezint filmul. Toate intalnirile cu spectatorii au fost memorabile. Teatrul romanesc si mai ales filmul romanesc nu mai au constiinte de valoarea acestor artisti, seva de elita a artei romanesti. As spune ca ei formau ceea ce as numi artistocratia teatrului si filmului romanesc.

Voi mai scrie multe despre George, el merita o carte. L-am iubit enorm. E o mare pierdere. Se sting alesii, se sting, si, imi pare tare rau, ei nu mai au inlocuitori. Golul ramane, se vede, devine o gaura neagra a universului.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York