Dl Ţene ar putea candida în locul lui Haller şi astfel am scăpa de astfel de citaţii aberante, transmite portalul Ziariști Online, referindu-se la cazul citării lui Ionuț Țene, director editorial al NapocaNews, de către CNCD pentru o presupusă discriminare a președintelui Klaus Iohannis. Dl Ioan Vasile Ţene este şi inspector superior în cadrul Primariei Cluj Napoca. Tot în aceste zile Senatul României transmite un Anunț: Candidaturi pentru Colegiul director al C.N.C.D.
NapocaNews transmite:
Devine evident că preşedintele sas Klaus Iohannis nu suportă critica. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a sesizat faţă de editorialele semnate de Ionuţ Ţene şi publicate de portalul NapocaNews.ro, considerate critici ce l-ar discrimina pe preşedintele Klaus Iohannis.
Publicistul Ionuţ Ţene a fost citat (pe 23 februarie a.c., nota red.) de Istvan Haller, directorul CNCD, să fie prezent la începutul lunii martie, la sediul instituţiei, pentru declaraţii privind o eventuală discriminare religioasă sau etnică a preşedintelui Klaus Iohannis.
La 25 de ani de la revoluţia din Decembrie 1989 asistăm la o cenzurare instituţională a libertăţii presei din România şi a politicii editoriale a unei publicaţii la fel ca în anii 50, adică la o evidentă dictatură a minorităţii, când bolşevicii judecau intelectualii români că îşi afirmau identitatea naţională şi religioasă ortodoxă sau greco-catolică.
No Responses to “Portalul ZiariștiOnline îi sugerează lui Ionuț Țene să preia șefia CNCD de la anti-românul Istvan Haller”
Democratia inseamna ca fiecare minoritate nationala,etnie sa fie reprezentata intr-o organizatie proportional cu procentul etniei.Daca nu este asa nu este democratie.Istvan trebuia sa fie 7 % in CNCD .ATAT ARE DREPT LA PARERE SI CUVANT .
Daca are mai mult este NEDEMOCRATIC.
Din Harghita vom sustine candidatura d-lui Tene la sefia CNDC!Nu are ce cauta o boanghina in fruntea acestei institutii!Iar sasul,ajuns presedinte prin inselaciuine,daca nu suporta critica,sa plece in Germania,in familie!
Eu l-am votat pe Johanis dar daca nu e corect cu romanii o sa plece fugarit.
Acest site abject face cultul personalitatii, mai ca pi vremea lui Ceasca Olteanu’.
A avut de la cine invata Tene Olteanu’…, ha-ha-ha…
Evident ca Tene l-a atacat furibund pe Iohannis pentru ca nu este roman si ortodox! Nu s-a putut abtine. Omul marunt uraste ce-i este superior. S-a vazut ce au reusit sa faca romanasii in peste un secol de auto-gestiune, si in ce hal a ajuns Transilvania sub administratie romaneasca. De le drumuri la cladiri in paragina, de la coruptie generalizata la sistem medical defectuos, iata de ce suntem in stare! Dar cum sa recunoasca olteanul superioritatea neamtului? El, olteanul, e cel mai tare, ca doar Oltenia este prima putere economica regionala din UE!
De cand Sibiul este in Oltenia ,eu stiu ca Iohanis a condus „jefuit ” un orasel din Transilvania ,a carui centru a fost facut cadou in mod abuziv sasilor .
Bravo Tene, ești un Jianu al Ardealului, frate cu Iancu
Din Bucuresti il sustinem pe Ionut Tene
Cu mascariciul ungur in functie s-a ajuns la discriminari incredibile
@camelia, esti proasta rau duduie. „Olteanul” e Tene, iar tu probabil ai „pontat”. Adica ai votat cu Ponta. Stiam ca astia de l-ati votat pe Ponta sunteti fie pensionari, fie mafioti, fie prosti de bubuie. Tu te incadrezi in ultima categorie
Tare de tot ,stiam asta inca din campanie ca sobolanii care l-au votat pe sas sunt fara scrupule ,au mostenit mult de la seful Basescu mereu sa jignesca orice si pe oricine nu este de acord cu ai lui ,eu draga mioriticu destept iti doresc sa ai parte de tot ce-i mai bun pe lume asa cum tie sufletul ….mizerabil