Am sentimentul că preşedintele rus atunci când joacă şah, pionul său preferat poartă numele de Austria. Tot mai mult când Putin strănută la Kremlin oficialii de la Viena îşi pun batista la gură. Austria a fost vârful de lance din UE care s-a opus cu vehemenţă sancţiunilor economice împotriva Rusiei după ocuparea Crimeii. Economia austriacă depinde în proporţie de 80% de resursele naturale ale Federaţiei Ruse. Fără perolul, gazul, mineralele şi lemnul rusesc motorul economiei Austriei se gripează. După impunerea sancţiunilor economice pe care nu le-a dorit faţă de Rusia tot mai mult Viena are probleme economice, fiind în pragul recesiunii. Zilele acestea a ieşit la iveală că celebra companie austriacă OMV începând cu anii 90 se comportă ca o sucursală a Gazprom. Fără ruşi OMV ar intra în faliment. Nu întâmplător noul şef al OMV este un om apropiat de Gazprom şi Vladimir Putin. Rainer Seele, preşedintele board-ului Wintershall, firma ce reprezintă interesele Gazprom în Germania şi prin care România a importat gaze din Rusia până în vara anului trecut, preia funcţia de director executiv al OMV de la 1 iulie. Consiliul director al companiei austriece OMV, principalul acţionar al Petrom, a convenit să îl numească în funcţia de director executiv pe Rainer Seele, preşedintele board-ului Wintershall. Ministrul austriac de Finanţe, Hans Joerg Schelling, a anunţat că OMV va numi un candidat-surpriză la conducerea companiei. Din punct de vedere economic şi politic Austria reprezintă vîrful de lance a intereselor Germaniei în Europa de est.Ce nu poate spune şi face Berlinul e pusă la înaintare public Viena. Vladimir Putin stie lucrurile acestea şi joacă tare. Interesul preşedintelui rus e să ajungă la gurile Dunării pentru a îngenunchia economic şi politic România singura ţară care îi mai stă în cale pentru a controla centrul european.
Austria, Ungaria, Bulgaria şi Serbia sunt ţările prietene Rusiei şi care înconjoară România ca un cerc de foc. Bucureştiul stă deocamdată ca un spin în faţa Moscovei. Dacă Putin ajunge la gurile Dunării va putea controla economic şi apoi politic Europa prin canalul Dunăre – Rin – Main. Putin îşi urmăreşte cu încăpăţânare proiectul de a controla Europa, care e pentru el un apendice geopolitic al Euroasiei. Deja la Odessa s-a înfiinţat Republica Populară Basarabeană. Un lider al radicalilor ucraineni, luptător în K1, Sergei Lascenko fost asasinat de ceceni, care sunt se pare mâna neagră şi lungă a Moscovei. Serviciul de securitate ucrainean (SBU) a arestat deja 39 de insurgenţi ruşi care pregăteau o revoltă militară la Odessa. E o chestiune de zile ca Republica Populară Basarabeană care cuprinde Bugeacul şi Transnistria să-şi proclame autonomia faţă de Kiev. Atunci Putin va ajunge la gurile Dunării, iar pionul preferat pe tabla sa de şah europeană va fi Austria, prin care va controla coloana vertebrală a UE, celebrul canal Dunăre – Rin – Main.
Ionuţ Ţene
7 comentarii la “Austria este pionul Rusiei pe tabla de şah a Europei”
http://activenews.ro/foto-austriecii-vor-sa-faca-legea-in-romania-cum-i-se-cere-parlamentului-sa-apere-interesul-companiilor-straine-in-detrimentul-cetatenilor-romani_1895870.html
Absolut plauzibil! Nu ar fi prima data, de-a lungul istoriei, cand Rusia colaboreaza strans cu Austria in diferite interese!
Pbrabliema ie ca USA pierde teren pieste tat in lume, Asia ie deja pierduta, Africa nu mai conteaza, America de Sud ie antiamericana. A mai ramas ultimul mare bastion al Hamericii: Ieuropa. Unde ienteresili hamericane, cu mici exceptii, nu prea mai corespund cu ientierisili nationale al tarilor NATo si UE. Asta simte bini si tov. Putin.
O mica hexceptie ie si Romagnia, care traditional, prin rotatie, pupa dosul unuia sau altuia din ai mai mari, dupa cum crede ca-i oportun la momentul rexpectiv. Asta se chiama tradtixionala coloana/verticalitate (stramba) balcanica. 🙂
Ma intreb, unde ar bupa romagnii, daca n-ar avea nitica pietrol si gazili?
Che asa ie usor sa ai gura si palarie marili, ca gaborii… 🙂
[…] de Ionuţ Ţene NapocaNews […]
Canalul Dunare-Rin-Main este coloana vertrebrala a Europei in aceeiasi masura in care canalul Dunare-Marea Neagra este coloana vertrebrala a Romaniei.Clar?
Daca ar vedea, macar ca prin ceata, si orbii care ne conduc (fiindca n-am avut alternative la alegerea lor!) ar intelege pozitia geostrategica si geopolitica in care ne aflam; daca ar „anal”iza cu capul (nu „anal”!) si daca n-ar pune totul (botul si curul!) la bataie pentru „licuricii” de toate marimile din vest; daca ar face parte din familia vertebratelor si daca n-ar fi atit de ahtiati dupa bani si putere…
atunci am putea sa traim mult mai bine, pe picioarele noastre fiindca, asa cum bine observa „Onalissa”, fiindca avem cu ce!
Dar, condusi de orbi, cum sa ajungem altundeva decat in prapastie!
VOI A-TI STERS POSTAREA