Deputatul Remus Cernea, ajuns în Parlamentul României cu ajutorul lui Victor Ponta și al PSD, face propagandă anticreștină chiar în Vinerea Mare, fără să manifeste nici cel mai elementar respect față de o sărbătoare creștină.

Fără să verifice autenticitatea și fără să spună o vorbă despre faptul că ar fi trucată, Cernea a postat azi pe pagina și profilul său de Facebook o fotografie ce ilustrează un grup de preoți (sau călugări) alături de cadavrele unor animale sacrificate. La prima vedere fotografia pare reală, dacă te uiți mai atent însă trucajul este evident și pentru un orb.

În scurt timp apare pe rețelele de socializare și originalul fotografiei. Remus Cernea este dovedit ca mincinos și propagandist anticreștin. Doar că lipsa de respect a acestuia pentru o sărbătoare creștinească este acum dublată de nesimțire. Cernea afirmă că este irelevant faptul că poza promovată de el este trucată și își reafirmă pretinsa lui dragoste pentru animale și îngrijoarea pentru oamenii care sunt prostiți de religie (nu e îngrijorat însă și de faptul că-i prostește pe adepții lui cu minciuni).

Dacă până azi eu îl vedeam pe Cernea ca un personaj sinistru, un altul care vrea atenție, de azi pentru mine Remus Cernea este un simplu propagandist anticreștin și un mincinos. Atât și nimic mai mult. Asta pentru că nu-l bănuesc că e idiot.

Interesul lui Cernea nu e soarta animalelor (oamenii mănâncă carne tot tipul anului iar dacă era interesat de animale punea o poză cu un abator sau o piață unde s-au sacrificat animale zilele acestea) ci discreditarea preoților, a Bisericii și a creștinismului. Ce moment mai bun să scandalizezi cu mizerii și minciuni decât în Vinerea Mare. De ce să arăți respect față de celălalt și ceea ce crede el când poți să-l jignești și să promovezi mizerii la adăpostul ”libertății de exprimare”.

Cernea se manifestă preocupat și de cei care, vezi Doamne, sunt manipulați de religie. Adică uite cum suntem noi toți proști și orbi și vrea să ne salveze acest nimeni în drum Remus Cernea. Că noi creștinii nu știm că suntem proști și manipulați dar el știe, că e mai deștept. Până acum n-am auzit de niciun strigăt de ajutor prin care creștinii să-i fi cerut lui Cernea să-i salveze, nu am semnat nicio petiție prin care să-i cerem lui Cernea să ne salveze de creștinism. Păi și atunci încearcă cumva Cernea să ne salveze în mod forțat? Adică Cernea vrea să ne izbăvească cu de-a sila? Păi dar asta au făcut și bolșevicii și comuniștii, exact așa au procedat. Ba chiar Cernea a învățat tot de la bolșevici și s-a mai rafinat un pic, că acum are la îndemână rețelele de socializare.

remus-cernea-propagandist-anticreștin-poze-trucate

Poza postată de Remus Cernea pe pagina și profilul său de Facebook. La momentul postării Cernea habar nu vea că poza e trucată

remus-cernea-propagandist-anticreștin-poze-trucate-facebook

Poza postată de Remus Cernea pe pagina și profilul său de Facebook. La momentul postării Cernea habar nu vea că poza e trucată

poza-trucata-remus-cernea-propaganda-anticreștină

Apare și originalul pozei trucate.

Dovedit mincinos și propagandist anticreștin, Cernea afirmă că este irelevant.

Dan Tanasa

P.S. 1: Să mulțumim PSD și lui Victor Ponta (ba chiar și PNL și lui Crin Antonescu) că i-au dat nas unui personaj atât de bolnav de ură împotriva a ceea ce nu este conform mentalității sale.

P.S. 2: Mai trist îmi pare că personajul ăsta sinistru, promotor al urii, are peste 100 de mii de adepți pe Facebook. Trist nu pentru el, ci pentru fanii lui.

P.S. 3: De o bună perioadă de timp nu mănânc carne (mănânc pește) decât foarte rar. Asta pentru că nu îmi place ce a ajuns să însemne industria alimentară. Dar asta nu înseamnă că îi jignesc sau îmi bat joc de cei care mănâncă carne. E alegea lor și o respect. Tot așa cum e alegea lui Cernea să fie un mincinos și îl respect pentru asta.