Despre Harlem se stie ca este leaganul negrilor din New York. Focarul lor comercial si cultural. Nu am fost decat o sigura data acolo, cand am vizitat El Museo del Barrio, un muzeu dedicat culturii latine in America, din era pre-columbiana pana in timpurile moderne. Si acolo se face si istoria Harlemului, se prezinta probe ale venirii negrilor in zona. E un muzeu coplesitor, plin de urme istorice si culturale, in care “Salsa music” are un rol esential. Fenomenul se poate vedea in toata splendoarea lui in timpul lui Puerto Rican Day Parade.

Dar numele vine din olandeza, de la satul Haarlem, cum se numea initial locul ocupat de primii colonisti olandezi, la 1658, devenit loc rezidential al afro-americanilor o data cu Marea Migratie din 1905. In anii ’20, Harlemul a cunoscut o mare inflorire, mai ales culturala, numita Renaissance, moment urmat insa de Great Depression, care a dus, dupa al doilea razboi mondial, la un Harlem al crimei si saraciei. Si asa i-a ramas supranumele. Zona e si slab dezvoltata ca peisaj arhitectural, ca imagine. Cand iesi din Mahattan si treci in Harlem, parca treci dintr-un zgarie-nor intr-o cocioaba, desi magazinele mici si cladirile pitice au un farmec aparte, de autentica viata. Insa dominante sunt cladirile de locuit, din caramida rosie, ca o serie de blocuri muncitoresti ceausiste.
In West e altceva, nu se poate concepe arta Americii, arta lumii, fara miscarea artistica de aici, fara teatrul si muzica din Harlem Renaissence. Si aspectul este de mare prosperitate. Aici si-au facut gloria multi muzicieni de jazz, ca Duke Ellington, iar Orson Welles a realizat faimosul sau black Macbeth. Nici explozia dansului modern nu poate fi explicata fara contributia trupelor din Harlemul de West. Dar in East, unde am fost eu acum, peisajul e de lume marginala. Zona se numeste Spanish Harlem, iar East River se prelungeste in Harlem River. Dupa anii ’90, si aceasta zona a cunoscut o revitalizare. Harlemitii insa, cum li se spune, au fost mereu o problema pentru America.

East-harlem

Deruta din mintea mea venea de la faptul ca muzeul Del Barrio, dedicat artei puertoricane, caraibiene si latino-americane, se afla pe Fifth Avenue, cu fata spre Central Park, intr-o zona aerisita, dominata de civilizatia Mahattan-ului. Dar in zona East nu am fost, acolo unde e o parte vitala a cartierului. Si unde a fost focusul mafiei italiene, pulsul lui Cosa Nostra. Unde si evreii au avut rolul lor bagacios, exact ca in Midtown, in timpul lui capo mafioso Lucky Luciano. Si i-a ramas renumele de zona rau famata. Ti se spune sa nu te duci acolo ca e periculos. Dar eu m-am dus. M-am dus pe lumina si m-am intors noaptea. Si eram mai bogat decat inainte. Am intalnit oameni pe care nu-i mai intalnisem pana atunci. Sa vezi in plin Harlem o galerie dominata de evrei, e lucru rar! Desi istoria Harlemului cuprinde o perioada in care zona a fost populata in mare masura de evrei si italieni. Sindicatele lor detineau controlul. Apoi au venit aici masiv portoricanii, care treptat i-au indepartat pe albi. Deja in 1930 erau 70 la suta negri. Si totusi, in anii ’40, delincventa juvenila era in floare, iar mafia genera o suta de crime pe an! De la traficul de droguri. E faimoasa insa, in anii ’80, lovitura data de primarul Rudolph Giuliani, care a curatat zona de ceea ce s-a numit “crack cocaine”.

Acum, peste tot am vazut numai negri. De aceea, la galerie, numita Art345, surpriza a fost enorma. In afara de bodyguard, care iti deschidea usa si te ajuta sa-ti pui haina pe umeras, nu am vazut nici un alt om de culoare. Toti erau albi sau colorati, precum japonezii sau sud-americanii. Era planeta acolo. O expozitie internationala, cu participare internationala. Numele ei insa suna ciudat: Strokes, adica Accidente vasculare cerebrale, poate sa socheze, fiindca expozitia creeaza un efect exact invers, de liniste, de calm si vindecare. Poate ca acesta si este sensul ei, sa fie un strok de vindecare. Iar artistii erau de o amabilitate totala. Michael Katz, de pilda, dupa ce ne-am cunoscut, imediat m-a dus la etaj, unde are atelierul si mi-a aratat operele lui neexpuse in galerie, adica intreg laboratorul sau de creatie. Doldora de peisaje abstracte. Era de acord cu observatia mea ca pictura lui imi aminteste izbitor de stilul lui Joan Miró. Lucrarea Geisha, bunaoara, parca e rupa de sub linia marelului spaniol. La fel Susan Hope Fogel, in ateleirul ei, combina peisaje gen Turner cu colaje. Remarcabila pictorita a cerului, a atmosferei de ploaie, cand lumina se pierde. Ea spune ca se trage din Nürmberg si acolo asa este cerul. Si Mitsu Haraguchi picteaza peisaje de epoca, romantice, precum englezii. A House on the Hill reprezinta de fapt un castel care se vede dupa un deal verde. Un castel cu pereti rosii este si tabloul A Corner House with Red Walls. Categoric, Haraguchi e indragostit de castele europene. Si spunea ca stie bine castelele din Germania.

Tot peisaje cetoase picteaza si Umberto Kamperveen. Ca si Donna Haley, cum este East River Dawn IV, care rimeaza cu tablourile romantice ale lui Eleanor Goldstein, pline de stanci si de o atmosfera lugubra, cu exceptia lui Down River, mai luminat, cu un Hudson River pictat pe lumina, dar acoperit de suvoaie de pasta ploioasa.

Aceste peisaje vazute in Harlem sunt puse in evident si prin ideea stapanei galeriei, Geraldine Trippitelli, o fiinta felliniana, de a prezenta aceasta expozitie intr-o atmosfera de clarobscur, in care picturile erau slab luminate, de parca trebuia sa le cauti, ca sa le descoperi, sa le vezi. Asa am descoperit intr-o camera aparte a spatiului in forma de tunel portretele lui Norbert Waysberg. Sunt remarcabile portrete in traditia lui Leonardo, care spunea ca talentul se vede daca artistul stie sa deseneze un ochi sau un deget. Si Waysberg stie. Ochii portretelor sale sunt obsesivi, fascinanti, iar in acuarela numita Some peace vedem doua maini care se apropie, se ating.

Portretele amintesc de fotografiile de epoca ale unor mari dive, ca Asta Nielsen, Lilian Gish sau Mary Pikford. Sunt imagini hollywoodiene. Lucrarile sunt pure exercitii, demonstratii de talent, asa cum ar trebui sa fie pentru toti studentii de la Academy of Art. Sau de la Hunter College. Baza sa fie desenul. Linia si punctual. Nu sa incepa cu abstactiuni si tot felul de experimente. Ei incep cu ceea ce trebuie sa termine. Dar expozitia Strokes ar fi o buna lectie pentru ei, sa invete ceea ce inseamna arta, bazata pe linie si culoare.

A fi in avangarda artei azi nu inseamna a face instalatii, a excela pe directia cautarilor sterile, pe variante infinite ale miscarii Pop Art, care duc la saturatie prin kitsch, ci a face desene clasice, a demonstra ca ceea ce este important in arta ramane omul. Arta este o creatie a omului, a mainii lui. Care e mai importanta decat masina. Dar peste tot omul este inlocuit de masina. De aceea, cred ca a fi azi in avangarda inseamna a fi impotriva curentului. Curentul e spre experiment si kitsch, iar artistii de la Art345 ne ofera o lectie de desen, de peisaj si portret. O lectie de inocenta. Care ramane sufletul artei. Numai in Harlem se mai poate vedea asa ceva.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York