Distribuie articolul

An de an la Vecernia Mare din sâmbăta de dinainte de Paști se întâmplă un miracol, o minune a Ortodoxiei: se aprinde Lumina Sfântă în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Anul acesta a fost o premieră pentru români. Pentru prima dată postul de televiziune Trinitas TV a transmis în direct Vecernia Mare și momentul când patriarhul Ierusalimului aduce Lumina din mormântul lui Hristos de la Ierusalim sigiliat de poliția israeliană și gărzile musulmane. E un miracol care se întâmplă an de an de Paștile Ortodocșilor. În acest an au fost prezenți și 600 de pelerini români care cu lacrimi în ochi au primit Lumina și au cântat Hristos a Înviat. Fenomenul aprinderii Luminii e unic și tainic. Lumina nu e flacără de foc care arde, ci e caldă și blândă ca o mângâiere. Episcopii și enoriașii din primele rânduri o pot străbate cu mâinile fără să se ardă și să o țină pe palme. E Lumina pură creată care vine din întredeschirea Cerurilor ca să vedem și să percepem puțin din ceea ce e dincolo de Lumea omnească și materială în care trăim. Lumina lină de la Ierusalim e dumnezeiască și ne arată calea pe care trebuie să mergem spre Mântuire. Dar să citim o descriere a fostului patriarh al Ierusalimului despre minunea Luminii din sâmbăta de dinaintea Paștilor. După patriarhul ce rosteşte rugăciunea, se spune că o adiere lină se simte pe deasupra pietrei Sfântului Mormânt. Adierea dispare, pe piatră încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, iar patriarhul Ierusalimului „adună lumina cu mâinile şi o aşează în vasul de aur”. Din vas, el aprinde apoi mănunchiurile de lumânări, iese din mormânt şi le împarte clericilor de diferite confesiuni şi credincioşilor. Fostul patriarh al Ierusalimului Diodor I povestea în 2008 despre momentul sfânt al aprinderii luminii la Biserica Învierii: „Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revărsa o lumina nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba şi lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă în cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot mormântul, aşa încât oamenii de afară văd mormântul plin de lumină. Lumina nu arde! – niciodată nu mi-am ars bărba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul Sfânt. Lumina are altă consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat, Lumina se înaltă şi formează o coloană în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările mele de la ea. După ce am primit flacără, ies şi dau Focul întâi patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi patriarhului Copt şi după aceea tuturor celor prezenţi în biserică.”

pasti.ibsv1uhndc

Anul acesta reprezentanții Bisericilor surori ortodoxe orientale au participat la slujba miracolului Luminii de la Ierusalim, recunoscând această Taină. Emoția produsă de imaginile cu miile de pelerini de la Biserica Sfântului Mormânt care așteptau în rugăciune și lacrimi venirea Luminii s-a răspândit și la românii de acasă prin transmisiunea directă Trinitas TV. E un moment spiritual unic, să ne reculegem în fața acestei Taine, care înfrânge moartea, și să ne bucurăm de Învirerea lui Hristos. Privind imaginile de la Trinitas TV care parcă tremurau de emoția puternică a celor prezenți, m-am bucurat că noi românii suntem ortodocși că facem alături de frații noștri sârbi, ruși, bulgari, greci, egipteni, armeni sau sirieni din marea familie a Ortodoxiei, care slujește la Vecernia Mare aducerea Luminii dumnezeiești de Paști, care se răspândește apoi în toată lumea. Românii au rămas acasă să ia Lumina de la Ierusalim, care este bucățică creată din Viața veșnică, care, la inițiativa patriarhului Daniel, se aduce cu avionul, în fiecare an din 2009. Conducătorii noștri, președintele și premierul, au întors spatele Luminii pascale, preferând “luminile” plajelor insulei exotice Madeira sau ale zgârie norilor din New York. Ei cu ei, noi românii cu Dumnezeu. Fie ca ca Lumina Învierii de Paști să ne aducă nouă românilor și omenirii pace, bucurii duhovnicești și o viață mai bună. Hristos a Înviat!

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: