Distribuie articolul

În perioada minivacanţei de 1 Mai, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj desfăşoară, pe raza judeţului, numeroase acţiuni şi controale, precum şi filtre rutiere, pentru a preveni, depista şi combate faptele antisociale.

Ieri, 1 mai a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au verificat legalitatea activităţii comerciale desfăşurată de către agenţii economici clujeni. Pentru neregulile constatate, au fost nevoiţi să aplice 18 sancţiuni contravenţionale şi să confişte bunuri comercializate ilicit, de peste 3.100 de lei. De asemenea au fost înregistrate 2 dosare penale.

Pentru menţinerea ordinii şi liniştii comunităţii clujene, poliţiştii de ordine publică au fost nevoiţi să sancţioneze contravenţional 78 de persoane.

Poliţiştii de investigaţii criminale au constatat, ieri, 2 infracţiuni judiciare şi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei.

În urma controalelor efectuate în trafic de poliţiştii rutieri, s-a impus aplicarea a circa 200 amenzi contravenţionale pentru abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Cele mai numeroase au vizat încălcarea regimului legal de viteză şi neutilizarea centurii de siguranţă.

Având în vedere abaterile depistate, precum şi în scop preventiv, pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii rutieri au reţinut 12 de permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare.

De asemenea, patru conducători auto sunt cercetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului. Aceștia, tineri de de 22 și 23 ani, au fost depistați în trafic, în timp ce se deplasau pe raza mun. Cluj-Napoca, Dej, comuna Aghireșu, respectiv pe DN1 în satul Nădășelu, județul Cluj.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: