O echipă de evaluatori membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România, coordonată de Adrian Vascu, Președintele ANEVAR, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și cu sprijinul companiilor de consultanță Veridio si KPMG, au publicat cel de-al doilea ghid realizat pe baza tranzacțiilor imobiliare încheiate între vânzători și cumpărători pe raza municipiului, în anul 2014.

”A fost chiar mai interesant să elaborăm acest ghid pentru al doilea an consecutiv, pentru că am putut vedea și evoluția tranzacțiilor imobiliare din Cluj”, spune Adrian Vascu, Președinte ANEVAR și Senior Partner Veridio. ”Astfel, raportat la nivel anual, în 2014 am avut cu peste 28% mai multe tranzacții ca în 2013. De asemenea, valoarea acestora a depășit-o cu aproape 23% pe cea din 2013.”

Realizată în premieră pe țară anul trecut cu sprijinul Direcției de Impozite și Taxe Locale a Primăriei din Cluj-Napoca, broșura aflată la cea de-a doua ediție conține date privind volumul și valoarea totală a proprietăților tranzacționate, repartizarea acestora pe tipuri de proprietăți (apartamente, case, terenuri, altele), prețurile medii pe metru pătrat repartizate pe cartiere și pe întregul municipiu, precum și multe alte cifre relevante.

“Continuăm colaborarea în acest proiect pentru a putea oferi clujenilor și celor care își aleg orașul nostru ca loc de relocare informații corecte, credibile și actualizate cu ajutorul cărora să poată face alegeri corecte la achiziția de imobile. Ne bucură deschiderea și interesul de care s-a bucurat acest proiect și faptul că astăzi se lansează cea de-a doua ediție aduce un plus de valoare ghidului, prin posibilitatea unor analize comparative, în timp, care ne arată tendințele pieței imobiliare clujene”, a apreciat primarul Emil Boc.

Tranzacțiile prezentate în ghid sunt încheiate între persoane fizice, juridice sau ambele, utilizând diverse surse de finanțare – bancară sau proprie – și au ca obiect proprietăți imobiliare constând în terenuri, case și apartamente, dar și spații comerciale, de birouri, industriale și altele. Tranzacțiile au fost încheiate în diferite monede dar, pentru o comparație relevantă, s-a realizat convertirea tuturor în euro, la cursul mediu BNR din luna aferentă perfectării tranzacției.

În perioada ianuarie-decembrie 2014 s-au tranzacționat 6.355 de proprietăți imobiliare, dintre care 383 de terenuri, 363 de case, 3.749 de apartamente și 1.860 de alte tipuri de proprietăți imobiliare, cum ar fi spații comerciale, office, spații industriale sau auxiliare. Valoarea totală a tranzacțiilor încheiate în 2014 pe raza Municipiului Cluj-Napoca a fost de aprox. 283,9 milioane de euro. Principalele criterii de analiză au fost: tipul proprietății, cartierul în care aceasta este încadrată, modalitatea de finanțare, suprafața proprietății și prețul.

Majoritatea covârșitoare a tranzacțiilor a fost finanțată din surse proprii: 84,5% dintre acestea, comparativ cu 74% dintre proprietățile tranzacționate în perioada analizată în anul precedent, respectiv mai-decembrie 2013.

Dacă în 2013 , achizițiile persoanelor juridice au reprezentat mai puțin de 7% din total, în 2014, această cifră a urcat la 16,5%. Top 10 cele mai valoroase tranzacții ale persoanelor juridice însumează peste 24,2 milioane de euro din cele 46,7 milioane de euro tranzacționate de persoanele juridice în 2014.

Cele mai multe tranzacții s-au realizat în luna octombrie, care a fost totodată și luna cu cea mai mare valoare a tranzacțiilor, de aproximativ 31,8 milioane de euro. Cartierul clujean cu cele mai multe tranzacții a fost, ca și anul trecut, Mănăștur (1.042 de tranzacții), care a fost detronat însă din punct de vedere valoric de Centrul Clujului, unde proprietățile tranzacționate în 2014 au însumat 42,3 milioane de euro.

NapocaNews