„Misiunea clerului astăzi implică şi un efort de-a transmite mesajul evanghelic prin cuvinte, gesturi şi acţiuni concrete, care contribuie la întărirea comuniunii şi întrajutorării în comunitatea eclesială locală şi naţională, precum şi la ameliorarea vieţii sociale” – a remarcat într-un cuvânt rostit ieri, in deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară, a clericilor din Bucuresti si Ilfov, Patriarhul României.

„Aceasta înseamnă şi implicarea în acţiune a tuturor membrilor mireni ai comunităţii parohiale, care au vocaţia de a fi buni creştini misionari, deschiși şi disponibili pentru lucrarea binelui comun”, a avertizat Patriarhul Daniel, facand referire la intensificarea activitatii „sacerdotale, învăţătoresti si administrative a preotului.

Preafericitul Părinte le-a cerut, astfel, preotilor, sa-si intensifice cooperarea cu credincioşii mireni, „pentru apărarea credinţei ortodoxe şi pentru susţinerea lucrării misionare a Bisericii în societate”.

FratiaOrtodoxa

„Cu alte cuvinte, trebuie cultivată mai mult conştiinţa misionară şi responsabilitatea eclesială a laicatului ortodox, astfel încât mirenii ortodocşi să nu fie doar credincioşi de duminică sau sărbători, ci şi mărturisitori permanenți ai valorilor credinţei creştine în familie, la locul de muncă şi în societate” – a atras atentia Patriarhul Daniel, facand referire, totodata, si la mesajul transmis de preot in societatea de astazi: Mesajul preotului nu trebuie sa se rezume „numai la cuvinte, ci sa se amplifice prin gesturi de prezenţă alături de oameni şi prin fapte concrete care schimbă stări sufleteşti şi situaţii dificile, uneori situaţii limită”.

Preotul va reuşi „să transforme parohia, dintr-o unitate bisericească administrativă, într-o familie spirituală comună a tuturor familiilor conjugale individuale, o adunare a oamenilor de vârste şi profesii diferite în iubirea şi bucuria Preasfintei Treimi” – a mai spus Preafericirea Sa, in cadrul aceleiasi intalniri, desfasurata in Sala Mare a Palatului National al Copiilor.

PF Daniel, întâistătătorul BOR, merge pe direcţia deschisă de Frăţia Ortodoxă acum câteva luni, ca mirenii şi laicatul creştin-ortodox să se implice mai mult în viaţa social-culturală şi în societatea românească.

Ioan Gheorghe Petre