Simona Halep a pierdut, astăzi, cu scorul de 6-2, 3-6, 5-7, meciul contra spanioloaicei Carla Suarez Navarro, din semifinalele turneului de la Roma.

Românca a ratat astfel, calificarea în finala turneului dotat cu premii totale de 2.428.490 dolari. Două ore şi 29 de minute a durat înfruntarea dintre halep și Navarro, un joc echilibrat în care însă, tenismena din țara noastră a făcut nu mai puțin de 60 de greşeli

neforţate, faţă de 41 câte am consemnat în dreptul ibericei. Pentru calificarea în semifinale, jucătoarea noastră va încasa un cec în valoare de aproape 100.000 de euro și 350 de puncte WTA.

Simona Halep și Carla Suarez Navaro s-au mai întâlnit de nouă ori în circuitul profesionist, ultima dată chiar în acest an, în sferturile de finală de la Indian Wells, când românca s-a impus la capătul a trei seturi, 5-7, 6-1, 6-1.

Dintre cele nouă meciuri directe, Simona a câştigat patru, dar pe zgură, Carla avea un avantaj considerabil în faţa Simonei, pe care a învins-o în toate cele trei meciuri jucate pe suprafaţa roşie.

De două ori la Barcelona, în 2010 şi 2012, şi o dată la Roland Garros, în 2013, în primul tur. Anul trecut, tot în turneul de la Roma, cele două sportive ar fi trebuit să se întâlnească în faza optimilor de finală, dar Simona Halep s-a retras înaintea meciului din cauza unor probleme medicale.

Paul Panait