Am citit zilele trecute o carte fermecătoare de istorie, scrisă cu acribie şi pasiune istoriografică, pentru abordarea inedită şi exahustivă a problematicii primului război mondial. Cartea „Primul război mondial şi realităţile demografice din Transilvania. Familie, Moralitate şi Raporturi de Gen” a istoricului clujean Ioan Bolovan a fost recent publicată, în condiţii grafice excelente, la Editura Şcoala Ardeleană şi lansată cu fast la Târgul de carte Gaudeamus din Cluj-Napoca, în prezenţa rectorului şi academicianului Ioan Aurel Pop. Studiul aduce o abordare nouă în analiza istorică a primului război mondial, care nu mai e perceput numai din punct de vedere evenimenţial şi legat de cursul bătăliilor, ci de influenţa acestui cataclism militar asupra familiei, societăţii şi demografiei epocii. Cartea se bucură de o prefaţă esenţială scrisă de către istoricul Liviu Maior, fost profesor la U.B.B., care subliniază „integrarea în producţia istorică nouă, europeană, concentrată tot mai mult spre aspectele socio-culturale ale vieţii comunităţilor în vreme de război. Problematicile demografice, dislocările de populaţie, moralitatea satului, dar şi a familiei, comportamentul matrimonial, biserica şi societatea etc.”. Autorul în „Cuvântul Înainte” e conştient în demersul său istoriografic de reliefare a noi direcţii în cercetarea consecinţelor primului război mondial „asupra impactului cultural al războiului, care a îceput să fie văzut ca o experienţă fundamentală a umanităţii în procesul definirii societăţii moderne, una care a spart bariere, a modificat tradiţii, a înlăturat certitudini şi a dus la disoluţia marilor imperii de până atunci”.

coperta-ioan-bolovan

Cartea lui Ioan Bolovan e scrisă într-o manieră stilistică accesibilă publicului larg, evidenţiind perspective inedite ale vieţii cotidiene a societăţii transilvane în război, care îl fac pe cititior să parcurgă studiul pe nerăsuflate. Tematică mai puţin cunoscută şi prospeţimea subiectelor abordate despre viaţa, moralitatea, familia, propaganda militară, biserica şi societatea transilvăneană pe timp de război transformă o lucrare de istorie într-un bestseller incitant. Aflăm din cercetarea minuţioasă a istoricului clujean din arhivele şi presa epocii lucruri de un inedit suculent ce ne oferă o panoramă demografică completă a Transilvaniei, ca parte a imperiului dualist implicat în grozăvia primului război mondial. Ioan Bolovan ne oferă cu acribia istoricului atent la detalii, mostre de viaţă transilvană din spatele frontului. Asistăm la un paradox atunci, la o scădere a natalităţii în Transilvania perioadei belice, dar nu la o creştere a mortalităţii din punctul de vedere al statisticilor. Naşterea de prunci era „blocată” de plecarea bărbaţilor pe front şi de grija viitorului care le făcea pe femei să nu dorească naşterea de copii. În schimb în ciuda morţilor de pe front, statistic mortalitatea nu e cu mult mai mare decât cea obişnuită anilor ante-belici. Dimpotrivă în ultimii ani de război au murit mai mulţi oameni de boli, în special de gripa spaniolă decât pe câmpul de luptă. E interesant şi aspectul fidelităţii popoarelor monarhiei dualiste faţă de împărat şi statul dualist. Românii, ungurii, ucraineni, evreii, polonezii participă cu entuziasm în toamna lui 1914 la înrolarea în armata habsburgică. Croaţii, sârbii sau cehii erau reticienţi faţă de Viena. Liderii PNR îndemnau pe tinerii români din Ardeal să răspundă chemării la mobilizare în armata austro-ungară. Era ca o întrecere între popoare, „cine era mai fidel faţă de stat şi monarhie”, cu scopul abscons ca la sfârşitul războiului, care credeau că nu va dura mult, să obţină drepturi naţionale mai mari în cadrul imperiului. Istoricul Sextil Puşcariu descrie entuziasmul românilor din gări, care plecau „cu bucurie” pe front să moară pentru împărat. Loialitatea monarhică nu se punea în discuţie atunci. Iuliu Maniu a fost un apărător al statului austro-ungar, conform documentelor în 1914. Post-factum nu-i putem acuza pe liderii românilor ardeleni de ce nu sabotau monarhia dualistă. Sigur au fost şi tineri români, care au fugit în România şi SUA de teama mobilizării şi războiului, dar circa un milion de români ardeleni au luptat pe diferite fronturi pentru Viena, cu speranţa îmbunătăţirii statutului lor după război. Până în 1915 românii au putut fugi prin „vama cucului”, dar apoi măsurile autorităţilor ungare au împiedicat refugiul. În toamna lui 1914 la Predeal au fost înregistraţi 40 de mii de tineri români ardeleni reîntorşi din România în imperiu pentru a se înrola în armata austro-ungară.

IMG_0402

Cartea istoricului Ioan Bolovan developează şi multiple aspecte interesante ale vieţii sociale ardelene în vreme de război. Moralitatea devine foarte laxă. Bărbaţii plecaţi la război au aventuri trecătoare cu femei sau prostituate în localităţile unde erau cantonaţi. Per total circa 20% din soldaţi aveau boli venerice. Familia tradiţională se dislocă. Femeile singure mai multe luni sau ani nu mai respectă legământul conjugal. Autorităţile încearcă să restaureze moralitatea prin propagandă, dar fără eficienţă. În perioada primului război mondial se va folosi pe scară largă prezervativul. Tot acum femeile singure preiau atribuţiile bărbaţiilor din gospodării la munca câmpului sau în fabrici pentru producţia de război. Femeile devin mai independente, fapt ce a dus la creşterea divorţurile. Societatea paternalistă îşi pierde vigoarea, femeile realizând că se pot descurca şi singure. Acum se nasc germenii feminismului ca fenomen social. Bisericile ortodoxă şi greco-catolică au sprijint efortul imperiului dualist în război, cu colecte substanţiale, construirea de orfelinate, şi renunţându-se la unele canoane care ar fi împiedicat căsătoriile soldaţilor veniţi în permisii scurte pentru a se căsătorii. S-au permis nunţi şi în post. În acest context general, atitudinea episcopului ortodox Vasile Mangra nu pare singurală. Acum explodează cărţile poştale propagandistice care încurajau morala publică, efortul de război şi bucuria trimiterii de pachete cu alimente de către familie la cei de pe front. Scrisoriile soldaţilor către familie sunt mărturii dramatice care reflectă dorul de casă, de glie, de soţie şi copii. Soţiile le scriau soţiilor că vor să vină să-i viziteze ca să doarmă „o noapte în acelaşi pat”. În şcoli apar manuale care proslăvesc patriotismul faţă de stat şi imperiu, iar copiii sunt puşi să lucreze voluntar la diverse munci publice pentru efortul de război comun. În vara lui 1916 intrarea trupelor române în Ardeal a dus la fuga funcţionarilor unguri, germani şi evrei din oraşe şi sate, doar populaţia română a rămas pe loc, arătând o solidaritate etnică cu fraţii subcarpatici, dar nu un entuziasm exacerbat cum ne-a obişnuit istoriografia ceauşistă. Încă în 1916 numeroşi români din Ardeal erau fideli formulei statale austriece. E interesant că la 1910 demografic, românii erau la un procent de 55% din populaţia Transilvaniei, dar confesional ortodocşii adunaţi cu greco-catolicii reprezentau 57% din populaţia provinciei. Realitatea e că autorităţile maghiare încercau statistic să diminueze ponderea populaţiei româneşti din Ardeal. Mai mult, evreii erau trecuţi în statistică la maghiari, deoarece acasă vorbeau ungureşte. Cartea istoricului Ioan Bolovan continuă cercetări internaţionale din anii 90 pe tema războiului mondial privind demografia şi societatea a lui Jay M. Winter, Richard Wall, Gill Tjhomas şi Susan R. Grayzel. La final, istoricul Ion Bolovan demantelează ştiinţific într-un capitol coerent şi pertinent, cartea lui Lucian Boia despre primul război mondial, în care acesta literaturizează istoria şi îl îndeamnă să cerceteze documentele şi izvoarele când scrie o carte de istorie. Boia a negat popularitatea actului de la 1 Decembrie 1918 privind unirea Transilvaniei cu România, susţinând că a fost doar o chestiune „opacă” promovată de intelectualii români. Realitatea istorică e că la marea adunare de la Alba-Iulia au participat peste 100.000 de români, ca trimişi „credenţionale” ai tuturor localităţilor nu numai din Ardealul istoric, ci şi din Maramureşul de peste Tisa, acum la Ucraina, din câmpia Panoniei sau din Banatul sârbesc. Recenta cartea a istoricului Ioan Bolovan deschide o nouă pagină, o paradigmă cantitativă şi calitativă, în interpretarea istoriografică a primului război mondial, care produce corifei şi ucenici sârguincioşi în mediul universitar ardelean. E un nou semn că istoriografia română se maturizează în sincronismul istoriografic european şi nu se limitează la eseuri literarea populiste marca Lucian Boia.

Ionuţ Ţene