Fostul președinte Traian Băsescu critică faptul că în ultima jumătate de an, în România, toată lumea descinde și avertizează că „spaima vine în acelaşi timp cu ura”.
Într-un nou mesaj postat pe contul său de socializare, fostul președinte Băsescu semnalează că „De şase luni, în România, toată lumea descinde” și nu oricum, ci cu spectacol mediatic.
În plus, fostul șef al statului acuză și aplicarea neunitară a legii și avertizează asupra riscurilor care pot apare atunci când se încearcă guvernarea cu instituirea spaimei de descinderile DNA, DIICOT, chiar și ANAF.
„Spaima vine în acelaşi timp cu ura”, atrage atenția Traian Băsescu, transmițând, totodată, românilor îndemnul de a-și dori un stat în care aceste instituții să fie „mai puțin temute”.
„De şase luni, în România, toată lumea descinde.
DNA-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani pentru a ridica un „guler alb”;
DIICOT-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani (singurii la care prezenţa masivă a mascaţilor este justificată).
Poliţia descinde cu mascaţi şi cameramani;
Jandarmeria însăşi descinde cu mascaţi şi cameramani;
ANAF-ul descinde peste micile chioşcuri cu coloane de maşini şi armate de cameramani;
Miniştrii descind în marile magazine însoţiţi de armate de cameramani;
Si toţi interpretează legea „de la caz la caz”.
Oare singura modalitate de a guverna ţara este instituirea spaimei de descinderile instituţiilor statului?
Atenţie, spaima vine în acelaşi timp cu ura.
Trebuie să ne dorim o ţară în care instituţiile statului să fie în primul rând respectate şi mai puţin temute”, a scris, sâmbătă seară, pe Facebook, fostul președinte Băsescu.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Traian Băsescu avertizează: Spaima vine în acelaşi timp cu ură”
S-au obișnuit din Iepoca de Aur, că care din cele 101 de scări (sus era Cel mai Iubit fiu, fostul hoț de pantofi și de cai de la propriul tătucu andruța, apoi urma Cacademiciana semințară) a reușit să sară tri trepte (și cu praștia ștefan-gheorghiu), devenind polițist, telefonistă, comptabilă, sau chiar „Șefu” (prost dar șmecher) în satul sau orășelul ardelenesc, ăla a prins piciorul lui sfîntu-pătru, avea vilișoara și dacia–lux, era micul domniezău, care dicta la toată plebea din jur, dar î-l mînca ciuda, dacă cineva a reușit prin propriul efort să fie mai aranjat ca el, care trizeci de ani tot a lins în sus și lovea în jos.
In definitiv basescu nu e decat un exponent al regimului colonial . Cum de mai are tupeul sa vorbeasca despre lege, despre drepturile omului , despre abuzuri ? El pana si pana si pentru un scuipat a recurs la politie politica pentru ca asta a fost : politie politica pe fata. Acum face pe lupul moralist.