Ziua Internațională a Iei a fost sărbătorită miercuri la Viena, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația “Mihai Eminescu” din capitala Austriei (președinte: Laura Hant). O echipă de profesionişti a avut grijă ca evenimentul să decurgă în cele mai bune şi frumoase condiţii la Palmenhaus, din complexul imperial al Palatului Hofburg.

Cel mai important eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Iei din Europa a avut la Viena un succes răsunător. Manifestarea s-a axat ca laitmotiv în jurul cămăşii tradiţionale româneşti cu origini milenare, din vremea dacilor: ia, care a devenit un brand de ţară. La eveniment au participat un număr de circa 300 de persoane din Austria şi din România, aceștia bucurându-se de un spectacol artistic reuşit şi de o prezentare de modă cu manechine îmbrăcate în ia tradiţională românească din diferite zone etnofolclorice ale României.

Introducerea evenimentului a fost făcută de către îndrăgiții moderatori Monica Ioanițescu și Peter Agathakis. Cântăreața austriacă, renumita Como – fostă membră a juriului la Eurovision 2015 a susținut un program muzical, alături de artiștii români Andreea Chira (nai) și Ruben Doran (pian).

Ziua Internațională a Iei a încântat atât membrii comunității de români din Austria cât şi publicul austriac și internațional din Viena cu istoria portului tradițional românesc străvechi și transformarea sa de-a lungul timpului. Au fost expuse costume din diferite zone ale țării, iar istoria iei a fost prezentată de Ionela Bran (ANTREC Brașov), o prezentare originală, care a adus aprecierea asistenţei. Programul artistic a încins atmosfera pe ritmuri populare din șapte zone ale României.

Simion Giurcă, directorul ANT Viena a susținut o prezentare media intitulată „Destinația: România” în contextul promovării turismului românesc. Consiliul Județean Gorj, alături de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj au prezentat scene din nunta gorjenească, în care a fost evidențiată atât ia pentru femei cât și cea pentru bărbați. Au fost prezentate tradițiile de olărit, arta decorativă ceramică, țesături și cusături împreună cu o colecție de ii cu o vechime mai mare de 80 de ani.

Punctul culminant al serii a fost prezentarea colecției „Zestrea” a designerului Liliana Țuroiu – Lector Univ. Dr. în cadrul Universității Naționale de Artă București. În anul 2015 a fost lansată colecția „Zestrea“ și albumul cu același nume. Arta și rigoarea execuției se împletesc în acest concept cu respectul față de valoarea costumului tradițional. De la început, colecția Zestrea s-a bucurat de colaborarea cu un hair-stylist de renume internațional: Cristina Grama (Fashion Romania).

Evenimentul realizat de Asociația „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Ministerului Afacerilor de Externe din România, Departamentului Politicii pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român, Biroului de promovare turistică a României din Austria, Consiliului Județean Gorj, ANTREC, Dl. Dr. Adrian Secureanu, Ambasadei României la Viena și postului Realitatea TV – Fresh Refresh, s-a bucurat de participarea extraordinară a Excelenței Sale Michael Schwarzinger și a soției acestuia; a deputatului austriac Andreias Karlsböck, a Excelenței Sale Andrei Popov – ambasadorul Republicii Moldova la Viena, împreună cu Grigorie Sadovici – Consulul Moldovei la Viena, Gabriela Folfa- Consulul României în Viena, Amza Andreea- Ambasada României la Viena, Liviu Jigman-vicepreședinte ICR, directorul ICR Viena – Irina Cornișteanu, Mioara Bogdan – director „Direcţia Programe pentru Comunităţi”, Mihai Galagan – referent Relații DPRP, Cristofor Aldea Teodorovici (venit special de la Chișinău pentru acest eveniment) și cu mulți alți membri ai corpului diplomatic și cleric din Austria, atât români cât și austrieci.

Faimosul Palmenhaus din palatul Hofburg nu a mai cunoscut niciodată o sărbătoare a iei ca și cea organizată anul acesta la Viena, după cum a declarat la sfârșitul evenimentului și Peter Agathakis. O importantă parte din cultura tradițională și inima României a fost aplaudată pe scena internațională de la Viena sub egida Asociaţiei „Mihai Eminescu” şi a reușit să câștige și de această dată aprecierea tuturor celor prezenți la eveniment, care au rămas impresionaţi de ia românească purtată cu graţie şi demnitate de frumoasele manechine.

Ioni Armanca-Ionut Tene- Valentin PoroptotanJurnalul Românesc

ruben-andreea-si-laura-300x199
ruben-doran-andreea-chira-300x199
como-prez.-300x199
birou1-300x199
grup-mare-300x199