Votarea de către parlamentari, la instigarea colaboratorilor dovediţi ai Securităţii comuniste, în data de 24 iunie a.c. (zi aleasă ritualic) a aşa-zisei Legi „Anti-legionare” reprezintă o încălcare flagrantă a Constituţiei României, a libertăţii de exprimare, a legilor internaţionale şi a drepturilor omului. Lega „Anti-legionară” ar trebui denumită corect Legea Anti-naţională sau Legea anti-constituţională, deoarece conţine prevederi care instigă la închiderea în puşcării a cetăţenilor români, care gândesc liber sau promovează personalităţile proeminente ale culturii române, valorile naţionale, tradiţionale şi religioase strămoşeşti. E o lege strâmbă care va incrimina inclusiv dacă se va vorbi despre foști legionari „în interesul artei sau științei, cercetării ori educației”. Reamintim că Tribunalul Internaţional de la Nuremberg a absolvit Mişcarea Legioanră de crime de război, considerând-o o mişcare spirituală care a fost victimă a nazismului şi fascismului. De altfel, SUA şi NATO au colaborat în anii 50 cu membrii Mişcării Legionare din Exil în lupta împotriva comunismului. Legea „Anti-legionară” a fost votată cu un entuziasm inconştient de parlamentari după ce şi-au votat pensiile nesimţite ca şi cum şi-ar vota noul cod penal ca să-i scape de puşcărie pentru că au furat, la propunerea unui institut ce funcţionează pe bani publici, condus de un neo-marxist, fiu de bolşevic adus de tancurile sovietice în ţară să implementeze comunismul, lucru ce-i face pe drepţii Vechiului Testament să roşească de ruşine.
Frăţia Ortodoxă condamnă votarea în parlament a acestei legi, pe care o va numi, de acum încolo, public Legea Anti-naţională şi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu o promulge. Frăţia Ortodoxă pregăteşte un document juridic ca să atace la Curtea Constituţională această lege care încalcă Constituţia României, legislaţia internaţională, libertatea de expresie şi drepturile omului, cu grave consecinţe pentru viitorul naţiunii române şi cu plata unor despăgubiri, din taxele şi impozitele românilor, în urma proceselor pe care România le va pierde la CEDO, că Justiţia „independentă” a băgat oameni nevinovaţi la puşcărie, precum în anii 50 pe Iustin Pârvu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr sau Gh. Calciu Dumitreasa, Sfinţi ai Închisorilor.
Frăţia Ortodoxă
9 Responses to “Frăţia Ortodoxă: Votarea Legii „Anti-legionare” e anti-constituţională şi încalcă flagrant dreptul internaţional”
Subscriu la tema articolului!
Și eu subscriu la adevărul din articol.
Mulțumim Emil Sabou
acesti zisi parlamentari sunt la ordinele unui „institut” antiromanesc condus de un antiroman salbatec in antiromanisumul lui cu numele neaos Alexandru Florian, vanator neobosit a tot ce e manisfestare romaneasca in Romania. Aciuat langa primul-ministru dicteaza cum sa fie condusa Romania impreuna cu Wainer. Parlamentarii sunt niste marionete, scalvi ideologici ai celor doi.
site-ul NOUA DREAPTA blocat in Anglia pe motive ,,arme ura …
Sky Broadband Shield
http://www.nouadreapta.org has been blocked by Sky Broadband Shield, which lets you choose the websites that can be seen in your home.
Your current settings are:
Suitable for teens & older
Effective 05:30 to 21:00
Suitable for adults
Effective 21:00 to 05:30
If you’d like to access this website now, you can add it to your allowed list or change your age rating on your Sky Broadband Shield settings page. Otherwise you can close this window and continue browsing other websites.
Change your settings
Switch off Sky Broadband Shield
The site was blocked because it matched the following categories:
Weapons, Violence, Gore and Hate
Report this site if you think this category is incorrect.
Sky Broadband Shield doesn’t give us access to what you do online so your privacy will be protected.
internet_matters
If you want to know more about keeping your children safe online, Internet Matters is here to bring you information, advice and support.
Sky and the Sky trademarks are owned by British Sky Broadcasting Group plc and Sky International AG and are used under licence. © 2015 Sky UK Limited
Conform Circularei nr. 148, Bucuresti, 21 Februarie 1938, Partidul „Totul pentru Tara” a fost dizolvat de chiar conducerea Miscarii Legionare. Incepand cu aceasta data se poate vorbi de legionari, dar nu se mai poate vorbi de Miscarea Legionara. ML fusesera dizolvata chiar de Capitan! Atentie: graul si neghinele se vor alege doar in Ziua Judecatii!
Subscriu celor scrise in articol si indemn cititorii sa „citeasca” istoria recenta cu ochi sinceri si nepartinitori, respectand adevarul si dreptatea. Tradatorii sa ia seama si sa se pocaiasca cu adevarat, caci in noaptea care va veni peste ei nu va mai fi nici macar o stea pe cerul mintii si al inimii lor!
Crezul legionar nu va putea fi stins niciodata din inimile celor care il poarta caci el este verde ca frunza eterna a codrilor!
Perfect de acord si felicitari Ionut pentru curajul cu care aperi valorile national-crestine romanesti……rusine grobienilor de politicieni care isi bat joc si necinstesc memoria atator martiri pe care ia dat Miscarea Legionara si implicit Neamul Romanesc……cu Dumnezeu inainte !!!
Lăsați-ne nația in pace ! Lăsați-i pe romani in pace ! Nu am fost fasciști, nu suntem si nu vom fi ! Daca ati iubi tara si neamul înseamnă ceva pentru noi romanii atunci suntem naționaliști. Naționalist fără a ura alte neamuri si seminții. Suntem cu toți fii al lui Dumnezeu. Pana cand vor mai fi aceste atacuri nesimțite la adresa neamului românesc. E o Nebunie ce se întâmpla. De ce ? Ce aveți cu noi ? Cine sunteți ?
@Traian la americani și nemți nu le plac naționaliștii ci doar slugile și iobagii:-)