Gest de forță fără precedent în relațiile româno-americane. Ambasada SUA i-a suspendat marți, după orele 14.00, viza diplomatică numitului Ponta Victor, prim-ministru al Guvernului României. Demersul oficialilor americani a survenit la doar câteva ore după votul din Camera Deputaților unde, cu o zdrobitoare majoritate, a fost respinsă solicitarea DNA de cercetare a deputatului Victor Ponta. Facem precizarea că este vorba de o suspendare și nu de o retragere, gest care ar fi fost de o gravitate extremă, titrează Comisar.ro.
Tot marți, la sediul Ambasadei SUA a avut loc o întâlnire între ambasadorii principalelor state UE, SUA și Canadei cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu.
În aprilie 2012 Ambasada SUA i-a retras viza de călătorie, cu două luni înainte de condamnarea sa definitivă, fostului prim-ministru român Adrian Năstase.
Foşti şi actuali oficiali guvernamentali din România şi Bulgaria se află pe o listă cu interdicţii de călătorie în Statele Unite, din cauza suspiciunilor de corupţie la adresa lor.
Declaraţia a fost făcută de asistentul adjunct al secretarului american de Stat pentru Europa si Eurasia, în timpul unei audieri din Congresul american.
Consecinţa unui astfel de demers american, dincolo de propaganda euroaltlantică e că premierul Victor Ponta nu mai poate merge să joace basket american în SUA sau să viziteze oraşele Baltimore şi Ferguson.Pentru români retragerea vizei premierului e dovada clară că ţara noastră e o subcolonie americană.
NapocaNews
18 Responses to “SUA i-a retras viza diplomatică lui Victor Ponta. Se recunoaşte indirect că România e o subcolonie americană”
Victor Ponta,in calitate de prim ministru,poate si trebuie sa expulzeze imediat,in tremen de citeva ore,tot personalul ambasadei criminalilor de peste ocean,iar bazele lor militare sa fie inchise si personalul expulzat de urgenta!Noi,romanii,nu vrem sa mai fim tratati ca o subcolonie americana,vrem sa avem relatii economice cu state prietene,nu cu state foste colonialiste care ne trateaza cu dispret!Cea mai buna colaborare economica o vom avea cu statele asiatice precum China,India,Coreea si altele,si mai ales,cu Rusia!
„dovada clară că ţara noastră e o subcolonie americană”………. Frumoasa concluzie propagandista de tip comunist. Ca bine mai spune si Nelutu! „Si da-i si lupta si lupta!” Ce-ar trebui sa-ntelegem? Ca isi bate joc americanu’ de popor si-l trateaza cu dispret, ba bine ca nu. Numa’ ca colonialistu’ asta ii aliatu’ nostru si nu prea-i place sa colaboreze cu mincinosi si excroci de drumu’ mare. Dar nu fiti tristi tovarasi, se pot rupe relatiile diplomatice cu SUA si sa-i vezi atunci cum o sa le para rau.
CIUBUCARULULUI DE PONTA MERITĂ A -I FI RETRASE VIZELE ŞI DE CĂTRE ALTE ŢĂRI CIVILIZATE ÎN SPECIAL DIN UE !!EL NU NE REPREZINĂ PE NOI ROMÂNII CIUBUCĂREALA ŞI MINCIUNA !ASTEA LE-A ÎNVĂŢAT DE LA OTREAPA KGB-ISTĂ ION ILICI ILIESCU !AŞA AU ÎNVĂŢAT COMUNIŞTII SĂ SE COMPORTE ÎN ŢARĂ CA NIŞTE SATRAPI ,FĂRĂ A RĂSPUNDE ÎN FAŢA JUSTIŢIEI !CITIŢI CE SCRIE PRESA OCCIDENTALĂ :Presa internațională relatează pe larg evenimentele de ieri, din Camera
Deputaților, în urma cărora premierul Victor Ponta a rămas cu imunitate
în fața procurorilor DNA.
Iată principalele titluri:
Spiegel (Germania): Premierul Ponta își păstrează imunitatea în ciuda anchetelor pentru fapte de corupție
Blick (Elvetia): Premierul României are imunitate la corupție
Deutschlandfunk (Germania): Ponta își salvează imunitatea
Der Standard (Austria): Parlamentul nu ridică imunitatea lui Ponta
Stern (Germania): Anchetat de corupție, Parlamentul nu ridică imunitatea lui Ponta
Frankfurter Allgemeine Zeitung (Germania): Imunitatea lui Ponta rămane intactă
Reuters (Marea Britanie): Parlamentul României blochează anchetarea premierului Ponta
BBC (Marea Britanie): Parlamentarii se opun anchetării premierului
France 24 (Franta): Parlamentarii români resping ridicarea imunității premierului acuzat de coruptie
ABC News (SUA): Parlamentarii blochează ridicarea imunității premierului acuzat de corupție
Liberation (Franta): Susținere a premierului în Parlament, furie la șeful statului
Cristian Mihai ,NU TE PUNE LA MINTEA UNORA CARE SUB DIMINUTIVUL "NELUŢU" FACE PROPAGANDĂ DE STIL SECURISTO-KGB-ISTĂ ÎN FAVOREA INFRACTORULUI VICTOR PONTA !PROBABIL CĂ FACE PARTE DIN GAŞCA LUI DE CÂNTĂREŢI DE CURTE ŞI PUPĂTORILOR DE KUR PONTIST !
Guvernantii de dupa revolutie erau obligati sa mearga la marii licurici ,sa fie instruiti.Cum se transmit acuma indicatiile?Cred ca le-a blocat Ponta ceva investitie gen bectel de i-a suparat asa tare.Doar americanii sunt cinstiti si ,si la ei se aplica principiul cu prezumtia de nevinovatie.
Din ce coltisor al putului gandirii voastre ati scos aberatia asta, „dupa orele !4,00”??? Cand dati asemenea „stire” faceti o trimitere cu link-ul unde atI vazut voi negru pe alb si, deci, DE UNDE ATI COPIAT-O. Faptul ca ati mentionat ca ii copiati pe cei de la Comisar.ro. nu atesta veridicitatea informatiei. Faptul ca habar nu aveti despre ceea ce copiati este subliniat si de vorbele goale pe care le preluati: „Declaraţia a fost făcută de asistentul adjunct al secretarului american de Stat pentru Europa si Eurasia, în timpul unei audieri din Congresul american.” Cine, cum se numeste „asistentul adjunct al secretarului american de Stat pentru Europa si Eurasia”??? Audierea a fost generata de situatia din Romania? Sunteti JALNICI! Va credeti mari ziaristi! Ha, ha, ha! Nici macar la copy-paste nu va pricepeti!
Oare cat le mai trebuie unora dintre liderii institutiilor de forta, cu sefi basisti, si chiar presedintelui tarii sa inteleaga ca instanta suprema in Romania este PARLAMENTUL? Cretineii de care vorbeam si fanii lor nu pricep ca acestia, fiind inclusi, alaturi de guvern, in puterea executiva, trebuie sa ia act de decizia parlamentului si sa se conformeze punand-o in aplicare? Chiar si puterea judecatoreasca nu are dreptul de a comenta decizia parlamentului sau legile promovate si promulgate, ci doar sa le aplice in actul de justitie! Iar unii postaci, in a caror pagina colcaie Basescu cu ai lui, Iohannis cu nazistii sai, cu fostul rege si cu antinationalul Sabin Gherman (ex Iordachescu Narcis-Vasile), o tin in stupizenie, stiind f. bine ca in Occident dainuie puterea PPE, adica niste magari cu pretentii de armasari. Apoi, ambasadorii lor nu respecta protocolul si prevederile manualului diplomatic, amestecandu-se in treburile interne ale Romaniei (rolul lor este de releu intre guverne, adica sa prezinte informatii guvernului propriu si sa inmaneze scrisori guvernului care-i gazduieste). Ne-au primit in UE ca parteneri sau ca pe o colonie, unde se devarsa resturile toxice ale economiilor lor, Romania fiind a VII-a mare piata de desfacere din Europa? Va asigur ca daca iesim din UE, la balanta taxelor vamale si de tranzit Romania va iesi in castig, pierzatori fiind doar cei care raman fara piata si cu acces scump pe drumurile de tranzit.
Oare cat le mai trebuie unora dintre liderii institutiilor de forta, cu sefi basisti, si chiar presedintelui tarii sa inteleaga ca instanta suprema in Romania este PARLAMENTUL? Cretineii de care vorbeam si fanii lor nu pricep ca acestia, fiind inclusi, alaturi de guvern, in puterea executiva, trebuie sa ia act de decizia parlamentului si sa se conformeze punand-o in aplicare? Chiar si puterea judecatoreasca nu are dreptul de a comenta decizia parlamentului sau legile promovate si promulgate, ci doar sa le aplice in actul de justitie! Iar unii postaci, in a caror pagina colcaie Basescu cu ai lui, Iohannis cu nazistii sai, cu fostul rege si cu antinationalul Sabin Gherman (ex Iordachescu Narcis-Vasile), o tin in stupizenie, stiind f. bine ca in Occident dainuie puterea PPE, adica niste magari cu pretentii de armasari. Apoi, ambasadorii lor nu respecta protocolul si prevederile manualului diplomatic, amestecandu-se in treburile interne ale Romaniei (rolul lor este de releu intre guverne, adica sa prezinte informatii guvernului propriu si sa inmaneze scrisori guvernului care-i gazduieste). Ne-au primit in UE ca parteneri sau ca pe o colonie, unde se devarsa resturile toxice ale economiilor lor, Romania fiind a VII-a mare piata de desfacere din Europa? Va asigur ca daca iesim din UE, la balanta taxelor vamale si de tranzit Romania va iesi in castig, pierzatori fiind doar cei care raman fara piata si cu acces scump pe drumurile de tranzit.
Dan,ai perfecta dreptate
Domnule Iordachescu ,bateti campii ,Ponta trebuie sa plece fiindca asa vor americanii ,acest dosar daca era pe bune era scos mai repede ,Acest Klaun din fruntea tarii este doar un bun executant ,yes man ,care si a carui ordin este clar Romania = subcolonie americana din care se suge pana la ultima picatura toate resursele ,teatru de razboi ca doar suntem la granita cu razboiul ,trebuie sa le cumparam armele cu multi bani ,iar in prima linie vor fi tinerii nostri romanasi care vor devenii carne de tun ,americanii stau la butoane ……
Domnule Iordachescu ,bateti campii ,Ponta trebuie sa plece fiindca asa vor americanii ,acest dosar daca era pe bune era scos mai repede ,Acest Klaun din fruntea tarii este doar un bun executant ,yes man ,care si a carui ordin este clar Romania = subcolonie americana din care se suge pana la ultima picatura toate resursele ,teatru de razboi ca doar suntem la granita cu razboiul ,trebuie sa le cumparam armele cu multi bani ,iar in prima linie vor fi tinerii nostri romanasi care vor devenii carne de tun ,americanii stau la butoane ….
Intoxicare! Total fals! http://www.stiripesurse.ro/victor-ponta-despre-viza-pentru-sua-am-verificat-personal_958329.html
Nu e nici o divada…asa se face cu oricare diplomat de oriunde in caz ca acesti diplomati are fi sub anchets in tara lor pt mine e foarte ciudat ca in ultimii opt ani toti din Romania il condamnau pe dl Ponta de a fibplagiator , si hit dar nimeni nu vrea sa-l ancheteze…
N-ati avut 25 de ani lumina sub ceausescu si 15 ani cu Dej, care a rupt legatura cu URSS in 1964 ? Ce economie ? Stateam la coafa 4 ore pt 100 grame parizer ? Vreti 20 milioane chinezi in Romania si comunism ?
In contextul in care nebunii Porky – Isaac-asvili pregatesc o provocare antiruseasca in Transnistria, un Ponta (stangist cu antecedente staliniste) nu mai e de preferat, oricat de slugarnic a fost fata de Washington DC. Asta e cheia atator intrebari ca de ce tocmai acum s-a deschis un dosar din 2007. Ca acum e momentul. Nimic intamplator, toate la timpul lor, comform „planului”.
O cloaca care il condamna pe Ponta care a facut ceva pt. tara, o cloaca care il ia in brate pe Iohannis, crezind ca este viitorul tarii, precum alti nemti din trecut!
Cine are interes sa plce Ponta? De ce ar face SUA asaceva?
Am inteles ca-i o gogoasha, chestia cu retragerea.
Si daca era adevarata, paguba-n ciuperci!
As fi de acord sa i se retraga pana si viza de Burkina Fasso, la cat de jigodie este incumbentul "ultim-ministru"!
Dar, eu una n-am inteles din articolul asta de doi bani: ce-are sula cu prefectura?
Adica ce-are retragerea (ipotetica) a vizei unui pungash notoriu, mincinos ordinar si prost de da in gropi dar foarte tupeist, cu vezi-Doamne statutul de colonie americana a Romaniei?
De ce-ar trebui neaparat ca Romania sa fie "colonie", doar pentru ca SUA i-a retras unei jigodii notorii URMARIT PENAL IN TARA DE BASTINA, dreptul de a-i trece granitele???
esti ingust rau de tot la minte