Fundaşul Marius Martac şi atacantul Valentin Lemnaru s-au alăturat noului proiect demarat de oficialii de la Universitatea Cluj. Liberi de contract, cei doi fotbalişti au acceptat să se pregătească sub comanda lui Marius Popescu, însă, o decizie cu privire la

semnarea unor eventuale angajamente va fi luată de administratorul judiciar al clubului studenţesc, Marieta Anastasescu. În vârstă de 24 de ani, Marius Martac a mai evoluat o scurtă perioadă la Universitatea, la începutul lui 2014, însă, clubul a trebuit să renunţe la

serviciile lui fiind acuzat de reprezentanţii Concordiei Chiajna, că l-ar fi legitimat ilegal. De atunci Martac nu a mai jucat la nicio echipă.

Vali Lemnaru are 31 de ani, este deasemenea liber de contract, ultima echipă la care a evoluat fiind tot ”U” Cluj, în campionatul trecut.

Paul Panait