În istorie obsesiile se plătesc, iar blestemele se împlinesc. Scriitorul francez Houellebecq a greșit scriind romanul ”Supunere” că Franța va fi primul stat islamist din Europa. Nu! Primul stat în care populația majoritară va fi de religie musulmană e Ungaria. Budapesta plătește azi fixațiile istorice revizioniste și iredentiste privind Trianonul, ca un blestem, ca o eternă reîntoarcere simbolică la înfrângerea de la Mohacs din 1526 și revenirea la pașalâcul de la Buda. Elita politică ungară nu a înțeles că pericolul nu mai este România și românii din Transilvania și că paradigma reîntoarcerii Ardealului la Ungaria e o utopie periculoasă. În timp ce guvernanții și politicienii unguri sunt obsedați de simpozioane revizioniste la Tușnad privind anularea Trianonului și să țipe din gură de șarpe radicalii de la Jobbik neputința înfrângerii: Nem Soha, Ungaria e invadată de sute de mii de musulmani, numeroși dintre ei fiind luptători ai Statului Islamic. Viktor Orban în loc să fi postat pe Facebook insigne și steaguri cu autonomia Ținutului Secuiesc ar fi trebuit să fie preocupat de invadarea pașnică a țării de imigranți din Orientul Mijlociu. Gardul comunist de sârmă ghimpată ridicat la ordinul lui Viktor Orban e un paliativ tardiv care amintește de războiul rece. Statul Islamic e rodul politicii externe americane care a gafat ca un elefent în magazinul de porțelanuri, iar sutele de mii de imigranți își caută libertatea în Europa schimbând echilibrul etnic al bătrânului continent. Guvernul ungar e neputincios în fața invaziei musulmane care pare una foarte bine organizată. Imigranții au zeci de mii de euro la ei, bani primiți de la ong-uri americane, conform serviciilor secrete austriece. Numai în anul acesta 150 de mii imigranți musulmani s-au așezat în Ungaria, alte câteva sute de mii urmează să sosească lunile viitoare, pe fondul războiului finanțat de SUA în Orientul Mijlociu pentru implementarea unei utopii în zona islamistă: ”democracy” și ”freedom”. Faceți un calcul simplu: Ungaria are o populație de circa 10 milioane de locuitori dintre care 1,5 milioane sunt țigani. Anual dacă se așează în pusta ungară 300.000 de imigranți musulmani se va perturba echilibru etnic, social și cultural în Ungaria. În 20 de ani musulmanii ar deveni majoritatea absolută în Ungaria, iar Budapesta redevine din nou ”pașalâcul de la Buda” din perioada medievală otomană.

Cu toate acestea Viktor Orban și clasa politică ungară nu au înțeles nimic din ce i se întâmplă. Ei dau vina pe șoferii de camion români care transportă imigranți musulmani. Mai mult, informația că un cetățean român ar fi deținut camionul găsit pe o autostradă din Austria cu peste 70 de imigranți asfixiați a fost lansată de către Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Informația a fost rapid preluată de către toate agențiile de știri, punând România din nou într-o lumină proastă. Realitatea este că cei implicați în tragedie au fost deja identificați de poliția austriacă, ei fiind cetățeni bulgari, maghiar și un afgan. Acest lucru a fost confirmat și de către MAE: “Potrivit informaţiilor obţinute până la acest moment, niciun cetăţean român nu este implicat în incident. Poliţia austriacă continuă cercetările în acest caz” 71 de persoane au murit asfixiate într-un camion pe autostrada A4 din Austria. Persoanele erau imigranți sirieni care încercau să ajungă în Europa de Vest. Postul DIGI24, care are patron ungur, duce o propagandă de manipulare a opiniei publice românești în favoarea guvernanților de la Budapesta, susținând implicarea unor români în traficul de persoane, de fapt etnici unguri cu dublă cetățenie. Destul de tardiv Ungaria doreşte să înăsprească legile migraţiei în săptămâna care urmează în paralel cu amenajarea unor tabere în care musulmanii să fie ţinuţi temporar, până la prelucrarea documentelor acestora. Reprezentantul partidului de guvernământ Fidesz. Gergely Gulyas, a declarat că 13 legi vor suferi modificări, el cerând susţinere din partea Opoziţiei. Acesta a declarat că Europa nu este capabilă să ia paşii adecvaţi pentru a face faţă fluxului de migranţi, dar şi că cei care încurajează acest fenomen sunt iresponsabili. Dacă este necesar, soldaţii vor apela la armele din dotare. Nici acum conducerea de la Budapesta nu a înțeles că pericolul la siguranța Ungariei nu e România, ci invazia organizată a musulmanilor spre Europa. Degeaba dau vina pe români și se excită nostalgic la amintirea Trianonului că revizionismul și iredentismul nu îi va salva de islamizarea țării. Francezul Houellebecq nu a avut dreptate privind Franța ca prima țară islamistă în Europa, ci Ungaria, datorită orbirii politice a guvernului de la Budapesta, ce va deveni primul califat islamic în Europa, un nou ”pașalâc de la Buda”.

Ionuț Țene

images