Distribuie articolul

Exact în ziua în care podul din Brezno urma să poarte numele „Ion Şiugariu”, Ministerul Afacerilor Externe a remis un Comunicat tardiv în care recunoaşte că ziarul Cotidianul a avut dreptate: Ion Şiugariu nu a fost legionar şi nu a fost condamnat pentru crime de război şi genocid! Lipsesc însă scuzele faţă de Lucia Şiugariu, soţia poetului-erou, pentru suferinţele cauzate de acest abuz comis împotriva soţului său.

În acest Comunicat, trimis în 28 august 2015, MAE anunţă că va începe, prin Corpul de Control şi Evaluare Diplomatică (corpul de control al ministrului), o anchetă la Ambasada României în Slovacia pentru a se verifica depăşirea atribuţiilor de către Steluţa Arhire, împuternicitul cu afaceri al ambasadei, şi Radu Coantă, secretar II al ambasadei, cel care a semnat documentul prin care se spunea că Ion Şiugariu ar fi fost „fascist” şi, deci, nu merită omagiul autorităţilor slovace!

PENTRU MAE, INSTITUTUL „ELIE WIESEL” ESTE O INSTANŢĂ DE JUDECATĂ?

Acest ultim Comunicat al MAE are două părţi: una în care ni se comunică rezultatul verificărilor efectuate după consultarea unor instituţii de la care a cerut un punct de vedere, iar alta în care anunţă măsurile pe care ministrul Bogdan Aurescu le-a dispus pentru eventuala sancţionare a funcţionarilor ambasadei din Slovacia.

În prima parte a Comunicatului ni se spune că, fiind sesizat de ziariştii care au scris despre Cazul „Ion Şiugariu”, Ministerul Afacerilor Externe a decis să verifice situaţia eroului nostru, căzut în luptele contra armatei fasciste pe frontul din Cehoslovacia. În acest sens a cerut o „expertiză” de la mai multe instituţii, între care şi Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, condus de Alexandru Florian, despre care cotidianul.ro a scris în mai multe rînduri, deşi acesta nu are absolut nici o competenţă în acordarea unor astfel de avize!â

În partea a doua Comunicatului remis presei, MAE constată că, totuşi, reprezentanţii Ambasadei române din Slovacia, în speţă Steluţa Arhire, împuternicitul cu afaceri al ambasadei, şi Radu Coantă, secretar II, şi-au depăşit atribuţiile, astfel încît Corpul de control al ministrului va efectua un control „cu privire la modalitatea de respectare a procedurilor”! Mai exact, MAE reinterează ce a spus şi în Comunicatul precedent, publicat în cotidianul.ro, adică faptul că „decizia de a denumi podul din localitatea Brezno după numele poetului erou Ion Şiugariu… este de resortul exclusiv al factorilor de decizie locali din Slovacia, ambasada nefiind competentă a interfera în nici un fel în luarea deciziilor de către autorităţile locale slovace”! Şi, totuşi, Ambasada României a interferat, anulînd o acţiune care-i onora pe toţi cei 11.000 de eroi ai armatei române căzuţi în Slovacia! Iată şi această parte a Comunicatului MAE:

Comunicatul MAE nu conţine, nici măcar formal, scuzele faţă de doamna Lucia Soreanu Şiugariu, soţia lui Ion Şiugariu, în vîrstă de 96 de ani, care fusese invitată de autorităţile din Slovacia să participe la omagierea soţului său prin denumirea podului din Brezno după cel al soţului său, titrează Cotidianul! Reamintim că, la scrisoarea doamnei Lucia Şiugariu, MAE a expediat un e-mail sec: „Vă vom trimite un răspuns în termen de 30 de zile”! Pentru această neobrăzare, oare cine va mai răspunde, alt acar Păun din MAE?

La această oră, manifestările din Slovacia în cinstea eroilor căzuţi în Războiul cu armata fascistă, la care participă şi o delegaţie din partea României, sînt în plină derulare, fiind umbrite de incidentul teribil provocat de Ambasada română din Slovacia, pe care nimeni nu a vrut să-l rezolve la timp, astfel încît orice trecător peste podul din Brezno să-şi aducă aminte de sacrificiul lui Ion Şiugariu, un tînăr considerat genial, care şi-a dat viaţa pe cîmpul de luptă la numai 31 de ani, plecînd de lîngă soţia sa, cu care abia se căsătorise!

În acest Comunicat, MAE „apreciază intenţia autorităţilor locale din Brezno de a amplasa şi de a dezveli o placă memorială dedicată tuturor eroilor Armatei Române care s-au jertfit în luptele pentru eliberarea localităţii”, dar nu înţelege că noţiunea aceasta de „eroi ai Armatei Române” este formată din persoane concrete, una dintre ele fiind cea a lui Ion Şiugariu, pe care MAE l-a batjocorit într-un mod incalificabil! Iar lucrul acesta nu trebuie să rămînă nepedepsit.

Pe când demiterea Steluței Arhire de la Ambasada română din Slovacia și a a lui Alexandru Florian de la Institutul ”Elie Wiesel” pentru batjocorirea valorilor naționale și încălcarea prevederilro constituționale?

Gheorghe Petre

poetul.37lk9mzvep