Aproximativ 200 de imigranţi extracomunitari au fost arestaţi, joi, de poliţia ungară, după ce au pătruns pe teritoriul Ungariei venind din Croaţia, relatează MTI.

Cei aproximativ 200 de imigranţi au pătruns din Croaţia în comitatul ungar Baranya, fiind întâmpinaţi de poliţia ungară.

Cei 200 de imigranţi au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv pentru pătrundere ilegală pe teritoriul Ungariei.

Potrivit postului M1, un tren în care sunt circa 900 de imigranţi extracomunitari se îndreaptă spre oraşul croat Beli Manastir, situat la frontiera cu Ungaria.