În preziua demarării ”Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Europa” de la Cluj-Napoca, în cadrul Berăriei Culturale Ursus, IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, a făcut câteva declarații în fața tinerilor, referitoare la criza refugiaților musulmani. IPS Andrei a insistat să-i primim bine și cu dragoste creștină pe refugiații care fug de război și de Statul Islamic, să nu ne fie teamă să-i primim în țară și să ne purtăm creștinește cu ei, urmând doctrina creștină și pe Hristos. IPS Andrei, Mitropolitul Clujului a declarat: ”Să-i primim pe emigranți cu bunătate, cu brațele deschise, ca niște adevărați creștini, să oferim bine celor care ne vor răul, să îl urmăm pe Hristos”.
IPS Andrei a susținut că și vest europenii i-au primit pe cei peste trei milioane de români după 1990 și nu i-au respins. La final, IPS Andrei a spus că, totuși, să nu uităm de caracterul spiritual creștin al Europei. La eveniment a fost prezent și primarul Emil Boc, care a aplaudat intervenția lui IPS Andrei.
NapocaNews
9 Responses to “IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, la Berăria Culturală Cluj: ”Să-i primim pe emigranți cu bunătate, ca niște adevărați creștini, să oferim bine celor care ne vor răul, să îl urmăm pe Hristos” (Video)”
Pana acum m-am abtinut sa comentez la articolele cu popi, dar vazand ca astia ori sunt dusi cu capul ori sunt tare plictisiti, nu ma pot abtine.
„…să-i primim bine și cu dragoste creștină…”
Dragostea crestina nu le place salbaticilor musulmani. Nu le place nici traditionala paine cu sare sau mamaliga cu branza, ca e mancarea saracului si slaba in nutrienti, iar „refugiatii” sunt mofturosi. S-au revoltat in Italia si au facut mare tambalau ca au primit numai paste si pizza.
Dragostea care le place acestor salbatici este dragostea fata de fetitele si fetele noastre, hai mai merge si cate o „babaciune” de douaj-si de ani.
Dati-le plictisitilor si aerienilor in sutane sa citeasca articolele si statisticile despre violuri, dupa care spuneti-le sa-i primeasca pe „refugiati” in societatea/mediul lor, nu al nostru si sa-i cazeze ei, eventual la manastirile de maici.
Ar face bine sa termine cu propaganda asta gretoasa si sa nu mai vorbeasca in locul nostru. Pe mine nu m-a intrebat nimeni daca vreau sa primesc „refugiati”. Raspunsul meu e NU!
Pe voi v-a intrebat cineva ceva?
de citit:
– Viktor Orban: Majoritatea imigranților nu fug de războaie, ci vin în Europa doar pentru un trai mai bun
http://bit.ly/1JC1FA0
de citit:
– Polonia respinge impunerea cotelor obligatorii de refugiați, cerută din nou de Germania și Franța
http://bit.ly/1Kue0fj
Vreti ca Romania toata sa devina un Vaslui?!
Cum se face ca majoritatea sunt barbati tineri?! Cum e posibil sa cera azil la granitele UE (Hungaria), dar sa fluture steagul cu insemne musulmane?! De ce nu vor sa le fie luate amprentele si sa fie inscrisi in baza de date a vamilor, daca nu au intentii rele?!
Si eu sunt immigrant in SUA, dar la orice ora de zi/ noapte pot fi gasita. Respect legile tarii in care am emigrat! Si eu sunt mama a doi copii pe care ii duc la slujbe religioase. Stiu ce e munca, disperarea, discriminarea nationala/sexuala, dar am parinti, rude, prieteni ramasi in Romania. Orasul meu e chiar unul din cele sase centre de refugiati.
Dar stiu la ce te expui cand esti pe langa oamenii cu look de Middle Orient.
Nu va lasati oameni buni manipulati nici de mass media globalista, nici de Biserica, nici de nimeni care face apel la umanism! Da, ne doare sufletul sa vedem azi copii inecati, flamanzi, disperati! Dar maine copiii nostri au toate sansele sa fie pulverizati in eter, violati, ucisi de cei ce azi le intindem o mana de ajutor ! Romania nu a reusit sa integreze tiganii in atata amar de vreme! Cum o sa integreze niste oameni total differiti ca mentalitate, cultura, filozofie de viata?! Oameni buni, Stiti ce este legea Sharia? Ei vor sa impuna Sharia si in SUA!
Globalistii vor sa amestece populatiile, sa nu mai stim cine suntem! Sa n-avem constiinta de neam, rasa… Ei vor neoMarxism!
Preotul asta, in numele crestinismului, face servil politica Globalistilor! Nu va lasati induiosati daca va iubiti familiile, prietenii! Imaginati-va cum hoardele musulmane va violeaza fiica, mama, sora, sotia! Pentru noi cine invoca umanismul?
nenorocitu asta e dracu in sutana! astia nu apara Ortodoxia, astia apara sistemul bestiei!
eu cred ca numai mucenicia inidividuala ne va mai salva de la macelul care se pregateste Ortodoxiei si Neamului Romanesc.
e din ce in ce mai clar pentru credinciosi ca acesti flasi pastori ne arunca in ghearele hoardelor cainelui turbat mohamedan.
sinistru va fi ca acest Stat deturnat va lucra impotriva noastra, a turmei Lui Hristos.
a spus Sfantul Parinte Arsenie ca vremea sfintilor a trecut si ca vine vremea muceniciei? a spus. sa ne pregatim pentru e mai rau, portile iadului se deschid si dracii se vor imbata cu sangele credinciosilor marturisitori mucenici.
cred ca se va ajunge la rezistenta ortodoxa in Muntii nostri Sacri. sa ne rugam sa ne apere Maica Domnului si Dumnezeu Cel Adevarat in Sfanta Treime pentru ca adevarat suntem cei din urma.
Doamne ajuta si mantuire!
Inainte de a se comporta „crestineste” cu acesti imigranti, dupa modelul lui Hristos, a avut si are inca ocazia, de 25 de ani incoace, sa o faca cu fratii greco-catolici, carora le-au furat bunurile si refuza sa le restituie!!!
Altfel toate aceste discursuri siropoase sunt vorbe in vant!
vladutule, papistasimul s-a impus cu tunul, sabia si deznationalizarea acilea in Dacia intracarpatica. daca nu stiai, chiar vatikknu a desfiintat „grecocatolicismul”, asa ca sa faca bine „fratii” (care sunt mai al dracu ca papa!) sa se intoarca la Adevarata si Dreapta Credinta, la Dumnezeu Sfant in Treime si sa nu mai stea cu mana intinsa si cu joarda ridicata ca nu fac decat jocurile papistasimului luciferic.
iar pentru ca se vede ca nu cunosti cuvintele Sfintilor Parinti, te voi ajuta cu ceva mai concret: https://www.youtube.com/watch?v=jTyCiGPWA0I
iar daca insisti in ignoranta ta, voi veni si cu traducerea din latina a ceea ce cand nenorociti aia blestemati in templul luciferic.
CCC-utule, se pare ca nu ai citit cu atentie mesajul IPS Andrei: ”Să-i primim pe emigranți cu bunătate, cu brațele deschise, ca niște adevărați creștini, să oferim bine celor care ne vor răul, să îl urmăm pe Hristos”. Sa oferim binele celor care ne vor raul! Chiar daca e asa cum spui, ca fratii greco-catolici ti-ar dori raul, indemnul IPS Andrei este acelasi!
vladicule, am invatat demult sa nu mai dau doi pesti prajiti pe ce spun sutanatii care sunt in solda masoneriei! tu, ce crezi? e bine sa primesti pe dracu cu bratele deschise?! asta ai priceput tu?!
ca niste adevarati crestini ar trebui sa ne intarim, nu sa cautam ecumenisme cu eretici, nici uniri cu masoni si nici infratiri cu turbatii caini mohamedani.
asta cu „sa ii iubim, sa ii primim etc” sa i-o spuna andreicut-securiztu lu laptareasa de la colt!
ai citit ce a spus imamul spurcat despre fratii care au pus crucea pe locul unde se vrea construita mega-moscheea-dracului?! te rog citeste si daca nu te rascoleste ura care reiese din cuvintele „inteleptului” atunci inseamna ca NU esti crestin-ortodox traitor. cel mai probabil, esti ateu, unul dintre oamenii-noi ai neomarxismului globalist. Oricum ai fi, nu ma impiedic in manjitori de vorbe ca tine, ca andreicut sau ca prea-masonitul ciobotea si sunt pregatit ORICAND sa mor pentru Hristos Dumnezeu Cel Adevarat! tu, esti gata sa mori pentru ce crezi, nefericitule?!