Medalionul literar “Pagini din Istoria Literaturii Române- Gib I. Mihăescu“. Ședința cenaclului literar “Radu Stanca “ care a avut loc în noul și modernul sediu al “Centrului multifuncțional de servicii sociale integrate pentru vârstnici nr.2 “, din data de miercuri, 9 septembrie, a fost deschisă de scriitorul Al.Florin Țene, președintele cenaclului care a anunțat ordinea de zi, după care a dat cuvântul profesorului Vasile Sfârlea, care în cadrul medalionului “Pagini din istoria Literaturii Române- Gib I. Mihăescu “ a vorbit despre viața și opera autorului romanului “Rusoaica “. Despre acest autor a mai vorbit Al.Florin Țene aducând interesante amănunte privind viața familiei Mihăescu din Drăgășani, și a fiicelor acestuia, Miruna și Ionica, pe care le-a cunoscut.

În continuare au citit din creațiile lor: Iulian Patca (poezii din volumul în pregătire “De dragul tău “ ), Aurel Chira, Gheorghe Șoptirean, Al.Florin Țene și Ghioțan Ionel.

Ședința s-a încheiat cu discuții în jurul operei lui Gib I. Mihăescu și despre lucrările citite.

Viitoarea ședință va avea loc miercuri, 14 octombrie, orele 11, în care se va discuta despre viața și opera lui Aron Cotruș.

Al.Florin Țene