Sincer vestea morţii lui Corneliu Vadim Tudor m-a întristat. Moartea lui fulgerătoare, neaşteptată, deşi avea probleme cardiace a luat pe toată lumea prin surprinde. Cu Vadim Tudor moare o epocă, atât în poezia cât şi în politica românească, deşi în ultima vreme era mai mult invitat pe la emisiuni mondene, pe la Capatos, având colegi de platou pe Oana Zăvoranu. Sentimentul pe care îl aveam vizionând trecător, fugitiv aleatoriu astfel de imagini futile era că Corneliu Vadim Tudor îmbătrânea urât. Poate decrepirea sa politico-mondenă îşi trăgea sevele imorale din perioada comunistă, când scria poezii dedicate lui Elena şi Nicolae Ceauşescu şi era un răsfăţat al generalilor de securitate care-l trimiteau cu avioanele la clasa I, mai la toate meciurile de fotbal ale Naţionalei sau Stelei/Dinamo în marile oraşe occidentale capitaliste, când românii nu primeau paşaportul verde să meargă până în Ungaria. CV Tudor a fost cadorisit şi cu o bursă Herder la Viena, unde s-a încercat racolarea sa de către servicii străine. CV Tudor speriat s-a reîntors patriotic în ţară şi nu a căzut şantajului, ca alţi bursieri care apoi au ajuns redactori la Europa Liberă şi cetăţeni străini, care ne oferă azi lecţii de diplomaţie la televizor şi morală, deşi ei nu au voie să voteze în România. Ca poet Corneliu Vadim Tudor era talentat şi a compus câteva poezii chiar frumoase, dar niciodată nu la depăşit pe confratele său în geniu poetic Adrian Păunescu.

vadim-nati-meir

După 1990 C.V. Tudor a fost repede recuperat de regimul Iliescu, ca portavocve şi berbece a noii dictaturi neo-comuniste de la Bucureşti. Revista „România Mare”, care împroşca cu noroi pe toată lumea a primit aprobarea şi banii din partea premierului nomenclaturist Petre Roman, ca să-i sape pe Coposu şi Raţiu. Pe baza revistei, Vadim Tudor a construit un partid naţional-comunist, înconjurat de ofiţeri DSS, care cu sprijinul serviciilor secrete şi al SRI –ului lui Virgil Măgureanu a început să aibă un oarecare succes electoral. Prima oară l-am întâlnit pe CV Tudor când a venit la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu studenţii şi pensionarii la Casa de Cultură a Studenţilor, în prima campanie prezidenţială din 1996. Prima mea percepţie era de om arogant, isteric, coleric şi de ateu, deşi peste tot poza în creştin cu Biblia penticostală în mână, el trăgându-se dintr-o familie de neoprotestanţi, care a trecut la ortodoxie prin căsătorie. Atunci „calul lui de bătaie” era Virgil Măgureanu, şeful SRI, care-l făcea „şarpele cu ochelari”, deşi era cel care îl proteja şi finanţa indirect din umbră. Erau jocuri securisto-comunsite pentru a bloca un naţionalism autentic creştin ca să renască în România. Publicaţia „România Mare” îşi făcuse o obsesie să lovească bătrânii legionari şi BOR. Anii au trecut şi l-am reîntâlnit pe CV Tudor, când a înghiţit PUNR cu vulturul PRM şi l-a salvat în 1998 pe Funar de la o încercare de arestare pusă la cale de duşmanii săi politici, finanţaţi de anumiţi patroni de fotbal locali. CV Tudor ajunsese pe „cai mari”, fiind candidat în turul doi la Preşedinţie, în 2001. Atunci, din întâmplare am fost amintit în discursul final al candidatului Vadim Tudor înaintea finalei electorale, când a făcut public cazul meu de la Cluj-Napoca, fiind agresat în public de lideri locali ai PSD. Ca să nu se ajungă în penal şi la proces, şeful social-democraţilor clujeni Grigore Zanc şi-a cerut scuze public şi în privat faţă de persoana mea. Ca şi creştin i-am iertat şi i-am uitat. Apoi Vadim a întors-o politic spre un pro-americanism şi pro-semitism ciudat după ce ani de zile lovise în SUA şi Israel. A pus înfrângerea sa pe seama americanilor şi evreilor care l-ar fi faultat în finala electorală cu Iliescu, desigur prin manevre oculte. Vadim Tudor a venit la Cluj-Napoca şi împreună cu Funar au dezvelit bustul preşedintelui Woodrow Wilson în faţa UMF, chiar de ziua Americii, pe 4 iulie. Vadim Tudor a venit într-un costum alb însoţit de o grămadă de gărzi de corp. Se purta ca un nabab în România sărăcită de tranziţie. Apoi a plecat la Braşov şi împreună cu Nati Meir au construit şi dezvelit bustul lui Iţak Rabin, premierul Israelului. Linguşelile faţă de puternicii americani şi evrei şi participările la petreceri de Bar Mitzvah nu l-au ajutat şi nici pe Nati Meir de puşcărie. Cu timpul a devenit neînsemnat politic şi ridicol. L-a părăsit chiar şi Funar. În ultimii ani apărea doar la emisunile mondene în care îşi punea Mercedesul la vânzare ca să facă bani pentru campania electorală. Şi-a pierdut şi sediul şi o grămadă de bani în procese de calomnie. Penal nu a fost condamnat niciodată deşi a bruscat un executor judecătoresc şi a ultragiat un poliţist. Deşi nu mai avea putere, în România subsidiarităţii securisto-comuniste, el era imun la Justiţie. În România naţionalismul devenise un proiect mort, un cuvânt de ocară pentru adversari, care te catalogau imediat „vadimist”, dacă îţi exprimai opţiunea patriotică în public. Naţionalismul comunist coleric şi isteric promovat de Vadim Tudor a adus un grav deserviciu cauzei nţionale şi a îndepărtat tineretul faţă de un curent politic naţionalist valoros. C.V. Tudor cu sprijinul sistemului şi al serviciilor secrete ocupase partea naţionalistă din eşichieriul politic, iar alte încercări autentice, sincere şi creştine erau imediat demantelate de fantomele securităţii comuniste. Toţi nostalgicii comunişti îşi găsise în Tribun o marotă. Moartea lui CV Tudor mă întristează, că a murit un om şi un poet, dar politic dispariţia sa eliberează discursul naţionalist de componenta comunistă. Se face culoar sau pârtie în electoratul naţionalist românesc pentru noi partide de respiraţie patriotică, ca PRU sau alte organizaţii naţionalist-creştine. La moartea lui CV Tudor nu pot să mai adaug decât Dumnezeu să-l odihnească şi să-i ierte păcatele!

Ionuţ Ţene

 

funar-si-vadim