Sâmbătă, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a avut loc Conferinţa „Relaţiile interpersonale în lumina relaţiei noastre cu Dumnezeu”, susţinută de arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex, Anglia. Părintele Zaharou a primit din partea PF Daniel disincția Crucea Patriarhală. Cei 10.000 de tineri ortodocși prezenți l-au aclamat în picioare cum o vedetă pop. E prima oară când la o conferință teologică tineretul s-a manifestat cu entuziasm ca la o manifestare artistică.
În cadrul acesteia, a transmis tinerilor că dacă vrem să avem o legătură vie cu Dumnezeu, adică să-L iubim cu toată inima şi să petrecem pururi în prezenţa Lui, avem trebuinţă de o inimă curată şi liberă.
„Există o singură bucurie care merită cinstirea noastră şi aceasta este bucuria care izvorăşte din Dumnezeu Însuşi, deoarece numai ea este desăvârşită şi deplină. Fiind dăruită de Dumnezeu ea lucrează prin Duhul Sfânt. Acestei nepreţuite bucurii îi dăm cinstea atunci când ne păstrăm viaţa şi conştiinţa curată prin păzirea poruncilor. Atunci inima primeşte putere să stea cu îndrăzneală şi cu frică înaintea feţei lui Hristos. Bucuria sfântă şi deplină pe care Hristos a făgăduit-o robilor Săi le insuflă frică şi înţelepciune pentru ca ei să nu se încreadă în ei înşişi, ci să rămână în hotarele firilor zidite şi să ştie a folosi toată bucuria şi mângâierea pe care le poate oferi zidirea spre slava lui Dumnezeu şi sfinţirea sufletului”.
„Când omul primeşte cuvântul lui Hristos Acesta îi reînnoieşte întreaga fiinţă. Fiind sămânţa lui Dumnezeu în om cuvântul se statorniceşte înlăuntrul lui ca o lege a vieţii sale şi nu-i mai îngăduie să păcătuiască fiindcă este născut din Dumnezeu. Omul renăscut a doua oară dobândeşte un alt cuget şi anume cugetul lui Hristos, precum şi o altă înţelegere, aceea care era şi în Hristos Iisus. Unul ca acesta primeşte o inimă nouă în care Hristos Se sălăşluieşte prin credinţă”.
„Devenim mădulare ale Bisericii prin pocăinţă şi prin credinţă în cuvântul lui Hristos, supunându-ne mintea şi inima voii Sale mântuitoare. Fiecare credincios care se pocăieşte este hărăzit cu un dar aparte al Sfântului Duh. Acest dar este legătura care ne ţine uniţi cu minunatul trup al lui Hristos şi ne face părtaşi darurilor tuturor celorlalte mădulare ale desăvârşitei părtăşii a harului, ale sfinţilor din ceruri şi aleşilor lui Dumnezeu de pe pământ”.
„Dacă vrem să avem o legătură vie cu Dumnezeu, adică să-L iubim cu toată inima şi să petrecem pururi în prezenţa Lui avem trebuinţă de o inimă curată şi liberă. Iar inima devine liberă atunci când stârpim din ea legea păcatului prin pocăinţă, iar poruncile lui Dumnezeu devin singura lege a fiinţei noastre. Sufletului îi este împărtăşită atunci o stare de desăvârşire şi iubire dumnezeiască în care cunoaşte rugăciunea neîncetată către Dumnezeu şi prin aceasta iubirea de aproapele. O asemenea rugăciune adevereşte că omul este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cinstind şi iubind în acelaşi chip şi pe aproapele”, a explicat Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Europeni de la Cluj-Napoca, 4 – 7 septembrie 2015. Alături de tineri au fost prezețni episcopi și preoți ortodocși din țară și străinătate.
NapocaNews