Uniunea Europeană trece printr-o profundă criză intelectuală şi morală, generând o criză politică, afirmă preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, subliniind că UE reprezintă „problema”, „nu soluţia”. Kover, Europa trebuie să decidă cum interpretează imigraţia, dacă o percepe ca mijloc pentru acoperirea deficitului pe piaţa muncii pe fondul scăderii demografice sau ca risc de securitate.

„Recenetele atentate comise la Londra şi Paris evidenţiază eşecul integrării oamenilor care vin în Europa cu identităţi culturale diferite”, a spus Kover, potrivit MTI.

„Este greu de înţeles cum vor statele europene să integreze noii imigranţi după ce au eşuat cu integrarea a milioane de oameni pe care i-au primit de bunăvoie ca forţă de muncă ieftină”, a spus Kover.

Ungaria a respins o solicitare a Statelor Unite privind acceptarea de către UE a imigranţilor, anunţă Kover, acuzând Washingtonul că este responsabil de conflictele care au generat refugiaţi şi oferind ca exemplu gardul ridicat de SUA la frontiera cu Mexicul.

Ca reacţie la declaraţii ale preşedintelui Barack Obama, care a sugerat că Europa poate accepta imigranţi suplimentari, Laszlo Kover a amintit că „Statele Unite au construit la frontiera cu Mexicul un gard mai puternic şi mai lung decât ar putea construi vreodată Ungaria la graniţa cu Serbia”.

„În plus, Statele Unite sunt responsabile de haosul care îi împinge pe imigranţi acum spre Europa”, a adăugat Kover, referindu-se la conflicte militare din Orientul Mijlociu şi din Africa.

„În plus, Statele Unite nu par să fie prea solidare cu aliaţii europeni în materie de imigraţie”, a adăugat Kover, notând că Ungaria este din nou vizată de acuzaţii, în mod „nejustificat şi fără să merite”.

NapocaNews

 

Nagy Imre; Kövér László; Szûrös Mátyás