Soluția la criza refugiaților nu este integrarea lor în Europa. Dacă mâine ar începe o criză în China?

Imaginea cu băiețelul sirian înecat pe coasta Turciei, după ce vasul cu refugiați s-a scufundat, a zguduit o lume întreagă. Mai precis, a fost nevoie de o poză cutremurătoare care să scoată oamenii din amorțeală, pe rețelele sociale, desigur. Mai marii lumii, președinții care zilnic critică sau critică dur diferitele evenimente politice din lume, prin intermediul a unor comunicate seci de presă, nu au scos un cuvânt despre această tragedie.

Adevărul este însă dincolo de o poză tragică. Siria și Irakul au devenit de nelocuit, în urma acțiunilor militare și subversive ale marilor puteri, în frunte cu SUA și aliații săi regionali, numim aici regatul salafist al Arabiei Saudite. În numele păcii și al democrației, Siria și Irakul au fost distruse. Irakul a fost invadat și destabilizat în urma unei minciuni a administrației SUA, armele de distrugere în masă, iar Siria a fost destabilizată de Primăvara Arabă, cu aportul vecinilor binevotori, tot arabi și ei.

Se întreabă unii: de ce nu se refugiază sirienii și irakienii în țările bogate din Peninsula arabă? De ce doar Libanul, Iordania și Turcia a primit imigranți în tabere unde acești abia supraviețuiesc și nu mai au niciun viitor? Pentru că monarhiile bazate pe petrodolari, ca regaul Araibiei Saudie și Emiratele Unite Arabe, au porțile închise pentru frații arabi din Siria sau Irak. Nu veți vedea o tabără de refugiați lângă Dubai, sau ajutoare trimise de aceste țări în zonele de conflict. Evident că nu, pentru că acest țări au creat aceste zone de conflict!

Exemplu concludent: Arabia Saudită a creat o nouă criză umanitară în Yemen, pe care l-a bombardat nediscriminatoriu, pentru a-și securiza traficul maritim de la portul Aden. Saudiților li s-au alăturat statele arabe prietene: Emiratele Unite Arabe, Quatar, Bahrain Kuwait, Egipt, Iordania. Totul pentru a învinge forțele rebele Houti.

Ce trebuie să rețineți este că statele bogate din Golf nu vor întinde nimănui o mână de ajutor, nu vor cheltui niciun dolar din miliardele pe care le are la dispoziție. Din contră, va creea noi și noi conflicte, în funcție de interesele de moment. Și nu vor fi sancționați de SUA, asemeni Rusiei, ci vor fi protejați, înarmați și consiliați.

Scăparea refugiaților este doar în Europa, pentru moment. Alături de ei vin și imigranții cu pașapoarte cumpărate, oportuniști sau chiar cu alte intenții, pentru că la puhoiul de oameni care ajung în Europa zilnic, nimeni nu mai știe cine este sirian, și cine este belgian care se întoarce de la instrucția Statului Islamic. Și o parte din ei, tineri și cu bani, par a fi sponsorizați în excursia lor de către Arabia Saudită, la consilierea diabolică a unui stat influent.

Soluția pe termen lung nu este adoptarea tuturor acestor refugiați. Azi este Siria, mâine poate fi o criză într-o țară mai mare, poate China? Realist vorbind, Europa nu poate să fie creuzetul unde se rezolvă prin refugiere orice criză umanitară din lume. Este un nonsens, o sinucidere demografică și economică.

Dacă mâine Uniunea Europeană și-ar scoate capul din fund, ar realiza că lipsa conflictelor în Orientul Mijlociu ar rezolva criza imigranților și a refugiaților. Asta ar însemna ca niciunui stat din zonă să nu îi fie permis, pe modelul sancțiunilor aplicate Rusiei, să se implice în politica altor state. Nici chiar monarhiilor putrede de bogate, care înarmează forțe de opoziție și apoi nu primesc un singur refugiat. Ar înseamna implicarea serioasă în învingerea Statului Islamic, care acum există doar la nivel declarativ. Ar însemna încetarea oricăror concesii către Israel, care își permite să bombardeze orice țară vecină, când are ea chef, să asasineze generali iranieni sau sirieni în propria casă. Într-un cuvânt, ar înseamna aplicarea reală a valorilor pe care UE le flutură cu ipocrizie în fața Rusiei, dar nu și în fața Israelului sau a Arabiei Saudite. Ar înseamna, desigur, o ruptură față de SUA și desființarea NATO. Adică deocamdată o imposibilitate.

În concluzie, orice se întâmplă în Orientul Mijlociu se revarsă asupra Europei, ca un blestem al politicii sale colonialiste și duplicitare. Realitatea geopolitică ne arată că nu mai poți trăi în spatele unui gard, că politica se face la nivel și cu cu preocupare globală. Dacă Europa va supraviețui identitar și social valurilor actuale de imigranți, va fi datoria ei – de fapt, a popoarelor care o constituie – să își regândească politica externă. Acest lucru nu se poate face prin vechiul model a doctrinelor politice – stânga, dreapta, conservator, libertarian – care sunt de fapt nivelate și irelevante. Ci la nivelul adevăratei identități a Europei, cea religioase.

Integrarea celor care nu se vor integrați este o utopie. Războaie la granițele țării tale, care să nu te afecteze, nu există. Să legitimezi prin vot, generații la rând, același gen de politicieni, este o imbecilitate. Conflictul din Orientul Mijlociu a poposit în gările din Munchen, Budapesta sau Viena. A te îmbăta cu multiculturalism și marxism ateist nu mai este o opțiune. Europa, așa cum o știm noi, nu va mai exista niciodată. Va fi fie Europa prezisă de Michel Houellebecq, sau o Europă care va reveni la fundamentele ei creștine.

Frăția Ortodoxă