Al doilea meci al echipei naționale de rugby a României la Cupa Mondială din Anglia s-a disputat în compania Irlandei, în fața a 89.267 de spectatori prezenți pe stadionul Wembley, ceea ce reprezintă un nou record de audiență la un meci de cupă mondială.
”Stejarii” au pierdut și această înfruntare, scor 10-44, dar în multe momente au etalat un joc curajos, bine închegat, limitând proporțiile scorului.
Irlandezii au început foarte tare partida și, în primele trei minute, au avut în permanență posesia balonului, reușind mai bine de 10 puncte de fixare.
După tăvălugul verzilor din startul întâlnirii jocul s-a echilibrat, dar tot Irlandezii au fost cei care au presat și au reușit să pună primele puncte pe tabela de marcaj prin Ian Madigan care a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 8.
„Stejarii” au replicat imediat şi Valentin Calafeteanu a egalat, peste 3 minute, tot dintr-o lovitură de pedepasă. Bowe și Earls au reușit primele eseuri ale meciului, iar scorul la pauza era 18-3 pentru Irlanda, câștigătoarea ultimelor două ediții a Turneului celor 6 națiuni.
În minuntul 60 al meciului clujeanul Csaba Gal a primit cartonaș galben pentru o intrare imprudentă din lateral și Irlandezii au profitat imediat de superioritatea numerică şi s+au distanţat pe tabela de scor.
Ovidiu Tonița a marcat al doilea eseu al României la această ediție a Cupei Mondiale, dar nu a putut decât să limiteze diferenţa de puncte.
În urma acestei victorii Irlanda conduce în clasamentul grupei D cu maximum de puncte, iar pentru „Stejari” urmează meciurile pe care şi-au propus să le câştige la actuala Cupă Mondială, cele cu Canada, programat, marţi, 6 octombrie, şi cu Italia.
Paul Panait