Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş vă invită la vernisajul Expoziţiei de fotografie “Biserici de lemn din Transilvania”, luni, 21 septembrie 2015, ora 14.00, la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, Salonul Artelor.

Sub genericul “Biserici de lemn din Transilvania”, CJCPCT Cluj a prezentat prima expoziţie în 2010, în Cracovia. Alături de cele mai reprezentative fotografii expuse atunci s-au selectat 8 lucrări din colecţia Concursului național Fotografia – Document Etnografic, ediția 2014. Prin intermediul celor 52 de fotografii prezente la Baia Mare, imagini de ansamblu sau detalii, publicul vizitator va putea să admire 26 de monumente – comori ale patrimoniul cultural național aflate în județele Maramureș, Cluj, Sălaj, Sibiu, Alba și Mureș. Două dintre monumentele fotografiate sunt incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Bisericile româneşti fac parte din marea familie a arhitecturii de lemn europene. Tradiţia construirii bisericilor de lemn în Transilvania este îndelungată, documentele menţionează astfel de construcţii începând cu secolul al XIV-lea. Ctitorii bisericilor de lemn româneşti erau, fie cei mai înstăriţi săteni, fie întreaga comunitate a satului. Meşterii dulgheri care au construit bisericile şi pictorii care le-au decorat proveneau de asemenea din mediul rural. Ca dimensiuni bisericile de lemn transilvănene sunt relativ modeste, însă se caracterizează prin armonia proporţiilor și sinceritatea expresiei artistice.

Bisericile ilustrate prin fotografiile din această expoziţie au fost construite şi decorate cu pictură de-a lungul secolelor XVII-XIX.

Fotografiile expuse fac parte din arhiva CJCPCT Cluj. Fotografi: Felician Săteanu, Raluca Betea, Ioan Bruchental, Daniela Stănoiu, Nicolae Nerțan, Adriana Andrei, Matyas Marius Mirel, Kucsera Jenő şi Rusu Simona.

NapocaNews