Elena Udrea a declarat, miercuri seară, că, teoretic, există posibilitatea ca fostul președinte al României, Traian Băsescu, să candideze la Primăria Capitalei.

De asemenea, Udrea a mai declarat și că se întâlnește des cu Traian Băsescu, relațiile dintre cei doi fiind aceleași ca înainte. Întrebată dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei, Udrea a zis că nu ia în calcul o astfel de mișcare. Aceasta și-a completat răspunsul cu o declarație surprinzătoare despre Traian Băsescu, și anume că în cazul în care acesta ar candida la Primăria Capitalei, “ar și câștiga”.

“Acum eu nu am un plan de a face politică. Nu îmi trece prin cap să candidez la Primăria Capitalei. E un scenariu la nivel de fantezie. Traian Basescu nu a luat nici o decizie referitoare la acest aspect. Teoretic există posibilitatea să candideze la Primăria Capitalei. Băsescu ar câştiga. Avem lideri politici slabi, timoraţi. Dacă vom avea candidați marionete așa cum am avut la preşedinţie, pe modelul Iohannis, personal nu văd altă soluţie decât să candideze Băsescu. Nu văd cu cine să se compare într-o luptă pentru Primăria Capitalei”, a declarat Udrea la RTV, potrivit B1.ro.

Udrea a mai spus că s-a întâlnit cu Traian Băsescu marți și că a avut discuții inclusiv despre moțiunea de cenzură depusă de PNL împotriva guvernului Ponta.

„Ieri m-am întalnit ultima dată cu Traian Băsescu. Am vorbit despre moţiunea de cenzură, despre o mulţime de alte lucruri. Ce poţi să spui despre o moţiune total nepregătită? Ați văzut că domnul Băsescu a avut și o postare pe Facebook legată de cum s-a pregatit PNL de aceasta moţiune. Foştii mei colegi de la PMP erau lezaţi de faptul că nimeni nu i-a întrebat dacă vor să susţină moţiunea”, a declarat Udrea.

NapocaNews