Problemele cu care se confruntă clubul de fotbal Universitatea Cluj încep să se răsfrângă și asupra jucătorilor. Un site al suporterilor anunţă că mai mulți jucători au fost implicați într-un scandal care s-a lăsat cu bătaie.

Fundașul central al universitarilor, Florin Cordoș a ieșit cel mai șifonat, și cu nasul spart, după ce Cornel Coc i-ar fi aplicat colegului său o lovitură cu piciorul.

Evenimentul nu s-a petrecut in timpul unui meci, sau la antrenament, și nici nu a fost unul accidental. Frustrat pentru că nu prinde echipa, Coc ar fi avut o altercație verbală cu Corcoș, titular de drept în defensiva lui ”U”.

În disputa dintre cei doi a intervenit și Răzvan Dulap, iar Cordoș a fost cel agresat. Imediat ce incidentul a fost făcut public, antrenorul Marius Popescu a recunoscut că în urma bătăii dintre cei trei, Cornel Coc și Răzvan Dulap au fost excluși temporar din lot

și că tensiunile dintre jucători au fost aplanate. ”Suntem o echipă și trebuie să trecem peste astfel de momente. Coc și Dulap se vor pregăti o vreme alături de juniori ca să înțeleagă că eu nu tolerez așa ceva.

Nu e un secret că avem probleme, iar ultimele rezultate au contribuit și ele la această stare de tensiune. Când te lupți meci de meci și totuși pierzi, îți mai pierzi și capul”, a declarat Marius Popescu.

”U” Cluj va disputa următorul meci în Liga a II-a, sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare la CS Mioveni.

Paul Panait