Mii de persoane au manifestat miercuri, la Praga şi în alte oraşe din Cehia, pentru a exprima opoziţie faţă de primirea unui număr mare de imigranţi extracomunitari, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Proteste în mai multe oraşe din Cehia faţă de primirea imigranţilor musulmani Între 3.000 şi 5.000 de persoane s-au adunat în oraşele Praga, Brno, Liberec, Usti-nad-Labem şi Ostrava.

„Închideţi frontierele!”, „Merkel, groparul Europei”, „Să apărăm Europa!”, se putea citi pe pancartele manifestanţilor care s-au manifestat violent în faţa poliţiştilor cehi.

Printre personalităţile prezente la proteste s-a numărat Lutz Bachmann, liderul mişcării islamofobe germane Pegida (Patrioţi Europeni contra Islamizării Occidentului”).”Europa nu este capabilă să integreze o asemenea cantitate de migranţi. Dacă UE şi guvernele continuă să facă pe struţul, ne vom confrunta cu enorme probleme sociale, de securitate şi sanitare”, a declarat pentru AFP unul dintre organizatori, deputatul Marek Cernoch, din cadrul micii mişcări Usvit/Narodni Koalice (Zori/Coaliţia naţională). „Dacă ţări mari din UE continuă să-şi dicteze voinţa ţărilor mici, fără să le respecte suveranitatea, va trebui să reexaminăm apartenenţa noastră la UE”, a appreciat el.

Gh. Petre

 

download