Distribuie articolul

Baschetbalistele de la Universitatea Cluj au pierdut şi returul din faza I a Cupei României, scor 62-75, în faţa celor de la CSU Braşov.

Înfrânte şi în meciul tur (72-86) clujencele au început meciul fără prea multe realizări, dar au reuşit să ţină scorul strâns în primul sfert pe care l-au cedat cu 15-20.

În actul secund Marja Prlja a reuşit să reducă diferenţa la 19-20, dar oaspetele s-au regrupat rapid şi a intrat la cabine în avantaj, scor 43-32.

Nici după pauză lucrurile nu s-au schimbat în bine pentru clujence. Echipa oaspete a continuat să-şi exerseze schemele şi, chiar dacă jocul nu a mai avut un ritm ridicat, şi-au adjudecat şi sfertul al treilea (8-14).

Cum calificarea era deja doar o problemă de timp, antrenorul celor de la CSU Braşov şi-a permis luxul de a experimenta în ultimul act, iar clujencele au profitat şi s-au impus cu 22-18.

A fost însă, o palidă consolare pentru fetele cu Medvedj care au pierdut astfel, primele două meciuri oficiale ale noului sezon.

Paul Panait