Ani de zile, după 1990, o clasă politică europeană coruptă, ipocrită şi ignorantă de la Paris, Bruxelles, Viena, Amsterdam sau Berlin, născută din socialismul şi stângismul stalinist, marxist, troţkist şi maoist, de factură „guevara-istă”, ne-a şantajat cu integrarea în Uniunea Europeană. Ne-au primit în organizaţia lor, nu pentru nobilele idealuri de democraţie, libertate, egalitate şi frăţietate europeană, ci că la fiecare în parte le-am dat tot ce au cerut: fabricile, pădurile, petrolul, cărbunele, resursele minerale, aurul şi, mai nou, şi ce ne-a mai rămas: sufletul, adică să devenim cu toţii activişti împotriva Bisericii. Nu pot să uit cum austriecii nu votau integrarea României în UE până nu am dat petrolul la OMV şi pădurile la Schweighofer. După ce le-am dat austriecilor bogăţiile la pachet cu nevasta lui MRU pe statele de plată, România a putut să devină membru cu drepturi depline, de la 1 ianuarie 2007. La olandezi, ce trebuie să le mai oferim din averea naţională ca să fie de acord să intrăm în Schengen? Că în basme cu controlul la frontiere nu mai credem de când Rotterdam e fief islamist, cu primar musulman, iar în Franţa sunt 392 de cartiere musulmane de tip ghetou în care poliţia nu are curajul să intre. Am făcut toate aceste compromisuri ca ţară pentru un singur lucru: libertatea de circulaţie a românilor pe continent fără paşaport, doar cu buletinul. Dar iată că şi acest drept ne va fi luat, după ce le-am dat politicienilor occidentali absolut tot ce au dorit. În urma atentatelor de la Paris, care s-au întâmplat din vina serviciilor secrete franceze, incompetente şi complice, care nu au luat nicio măsură după Charlie Hebdo, deşi au primit o suplimentare substanţială a bugetului, românii vo fi din nou umiliţi şi batjocoriţi la porţile Europei: se vor reintroduce paşapoartele, anulându-se toate miciile victorii ale României în Europa, deşi am dăruit Bruxellului toate bogăţiile noastre, în dauna poporului român. Circulaţia cetăţenilor români în UE s-ar putea face doar cu paşaport din 2016.

La o săptămână după atentatele de la Paris, statele europene, la presiunea Franţei, au obţinut vineri generalizarea controalelor la frontierele externe ale Uniunii Europene, pe care vor să le facă de netrecut pentru posibilii jihadişti, notează agenţia France Presse. Comisia Europeană va prezenta “până la sfârșitul anului o propunere de reformă a Codului Frontierelor Schengen”, astfel încât să poată fi întreprinse controale sistematice asupra cetățenilor Uniunii Europene la frontierele externe ale UE, a anunțat ministrul francez de interne, într-o conferință de presă alături de comisarul european.

Ce înseamnă asta? Românii, deşi europeni de mii de ani, creştini şi buni cetăţeni vor trebui să circule din nou cu paşaportul în Europa ca pe vremea comunismului, deşi ne-am plătit toate drepturile cu vârf şi îndesat către elita coruptă de la Bruxelles, Berlin, Amsterdam sau Paris, iar cei circa un million de refugiaţi musulmani anual vor putea străbate liberi continentul fără acte că aşa vrea Merkel, Junckers sau Hollande. Românii cu paşaport în propria lor “casă comună europeană” vor fi cetăţeni de categoria a doua în UE, iar islamiştii francezi, belgieni, suedezi, germani sau spanioli, antrenaţi în lupta contra creştinilor în noile “capitale” musulmane ale Europei: Molenbeek, Saint Denis, Rotterdam, Andaluzia sau NeuKolln, vor circula fără oprelişti, doar cu buletinul, ca europeni nativi din a treia generaţie pe de-a lungul şi latul continentului, umilindu-i din nou pe românii care trebuie să-şi ia din nou paşapoarte ca pe vremea zidului Berlinului.

Zilele acestea privind la televizor cum circulă poliţia şi trupele militare în Bruxelles, capitala UE, de parcă erau undeva într-o ţară de dictatură latino-americană, mi-am dat seama de eşecul clasei politice europene, de 25 de ani încoace, o sub-elită politică născută din organizaţiile de tineret comuniste, neo-marxiste şi troţkiste, în frunte cu Hollande, Merkel, Barroso, Junckers sau Schultz, oameni fără cultură, atei şi ignoranţi în adevăratele probleme ale bătrânului continent. Datorită acestor stângişti radicali comunişti transformaţi în populari, socialişti sau creştini democraţi sub acoperire, Europa a ajuns într-o fundătură ideologică şi politică majoră. Proiectul European vrea să se salveze oferind din nou paşapoarte românilor, europeni din naştere prin cultură şi religie. Atât pot înţelege liderii neo-marxişti de la Bruxelles, adepţi a unei “politici corecte” împotriva civilizaţiei europene şi favorabilă musulmanizării Europei. De o astfel de Europă ipocrită, ignorantă atee şi filo-musulmană, românii nu mai au nevoie. Europa impotentă condusă de Bruxelles, după ce ne-a luat bogăţiile şi vor şi sufletul nostru acum, ne cer să transplantăm prin cotele de refugiaţi musulmani cartierele Molenbeek, NeuKolln sau Saint Denis la Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca sau Braşov, să ne transformăm ţara într-o “România-stan”, că aşa vor Merkel, Junckers sau Hollande. De o astfel de confederaţie islamică nu avem nevoie, mai bine le-am transmite, noi românii: Adio, Europa!

Ionuţ Ţene

 

teroristi-cautati-Bruxelles