Avioane militare israeliene au atacat poziţii militare situate în zona aeroportului din Damasc, afirmă surse militare siriene citate de cotidianul The Jerusalem Post.

Nu este clar dacă a fost atacat un depozit de armament sau un transport de arme al mişcării şiite libaneze Hezbollah. Potrivit site-ului israelian Ynetnews.com, alimentarea cu electricitate a aeroportului din Damasc a fost întreruptă miercuri seară şi au fost auzite mai multe explozii. Cursele aeriene au fost suspendate.

Autorităţile militare israeliene au refuzat să comenteze informaţiile apărute în presă. Cel mai recent bombardament atribuit Israelului avusese loc pe 31 octombrie, vizând poziţii Hezbollah din sudul Siriei.Hezbollah luptă împotriva Statului Islamic.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.

NapocaNews