În ultimele zile, Klaus Iohannis şi serviciile sale au profitat de groaznicul şi dramaticul accident de la clubul Colectiv pentru a construi pe emoţie şi cadavrele celor morţi “guvernul meu”, cu orice preţ. S-a folosit şi aparatul din dotare: reţeaua de ong-uri, informatori, activişti ateişti şi neo-marxişti provenită pe filiera soroşistă pentru a se deturna atenţia de la tragedie şi a se ghida frustrările împotriva BOR, vinovatul de serviciu. A început o operaţiune pe Facebook şi în stradă de o violenţă stridentă, cu un limbaj suburban împotriva Patriarhului Daniel şi a Bisericii Ortodoxe, singura instituţie din statul nostru, care a mai rămas cu adevărat a românilor. S-a ajuns ca o minoritate de câteva zeci de mii de feisbucişti atei să vorbească în numele întregului popor român, jignind cu epitete grosolane Biserica, credinţa şi tradiţia strămoşească. S-a creat o percepţie generală, indusă şi propagată pe Facebook şi în stradă, că cele câteva zeci de mii de IP-uri reprezintă “vocea poporului” care s-a săturat de BOR şi vrea „spitale, nu catedrale”, deşi statistica internaţională arată clar că România e cam pe ultimul loc în Europa la capitolul biserici pe cap de locuitor şi fruntaşă la spitale pe cap de locuitor. Manipularea împotriva BOR a fost grosolană. Violenţa verbală a anarhiştilor de pe Facebook împotriva Bisericii mi-a adus aminte de anii 30, când în Spania comuniştii finanţaţi de sovietici trăgeau la propriu cu „mitraliera în obrazul lui Hristos”, cum plastic s-a exprimat un student clujean la Drept, Ionel Moţa, care a şi murit cu arma în mână la Majadahonda să apere creştinătatea europeană în faţa bolşevismului. Atunci s-au ridicat români ca ostaşi ai lui Hristos să apere Biserica, azi se mai ridică cineva în faţa atacurilor murdare şi nedrepte de către o minoritate agresivă ce creează impresie că reprezintă majoritatea românilor? S-a ajuns în România la o schizofrenie socială, ca pe Facebook, să se schimbe guverne, parlament, primar sau patriarh că aşa vor nişte IP-uri generate de motoare de căutare şi promovare. Deci votul constituţional al milioanelor de români care şi-l exprimă la urne, în duminica alegerilor nu mai contează, ci doar agresivitatea sponsorizată pe profilul reţelei de socializare. Am devenit primul stat bananier din UE în care partidele, parlamentul şi instituţiile statului nu mai contează, ci doar Like-ul pe Facebook, asta până se va prăbuşi economia, ca după Euromaidanul din Ucraina şi va creşte euro să ne revenim la realitate din spaţiul virtual în faţa ghişeului la bancă, când o să plătim ratele. Se pare că Klaus Iohannis se foloseşte, cu ajutorul serviciilor, de Facebook şi de formatorii de opinie manipulatori din pieţele marilor oraşe pentru a deveni un fel de Viktor Orban al României? BOR trebuia lovită, că nu a reacţionat imediat la tragedie, lucru care nu l-a făcut nici şeful Bisericii lutherane din care face parte preşedintele şi nici muftiul musulman. S-au asmuţit cei câţiva zeci de mii de feisbucişti asupra Patriarhului ca lupii asupra vânatului, creându-se impresia că tot poporul e împotriva BOR. Lucru total fals: marea masă tăcută a românilor, milioane de români, s-au rugat sâmbătă şi duminică în biserici şi mănăstirile din toată ţara, aşa cum am făcut-o şi eu în Sălaj, pentru victimele tragediei de la clubul Colectiv. Dar cum “pastorul” Mihai Gâdea nu a trimis echipele Antena 3 să filmeze slujbele pentru cei morţi şi răniţi, cei care nu au mers la biserică nu au aflat de aceste rugăciuni. Cei care stau pe Facebook duminica dimineaţa şi nu merg la biserică, obişnuiţi să înjure pe Patriarh nu au avut nici ei cum să ştie de implicarea Bisericii în sprijinirea familiilor îndoliate şi a răniţilor atât prin rugăciuni, cât şi prin donarea de sânge. Sincer m-am simţit nedreptăţit în perioada aceasta ca român şi creştin, că autorităţile statului şi televiziunile generaliste i-au văzut doar pe agitatorii atei şi ignoranţii de pe Facebook care înjurau BOR şi Întâi Stătătorul şi s-au ignorat milioanele de români, marea masă a poporului care este Biserica şi care este alături de Patriarh. Am asistat la o discriminare pozitivă, câţiva activişti, unii plătiţi de fundaţii soroşiste, au fost percepuţi de Klaus Iohannis şi autorităţi ca reprezentând “vocea poporului” faţă de BOR. În realitate vocea poporului, zecile de milioane de români se rugau în biserici şi mănăstiri alături de ierarhi şi Patriarh.S-au întâmplat lucruri de o gravitate extremă la Sibiu şi Cluj, unde sub pretextul mitingurilor de protest activiştii atei au perturbat slujba de vecernie sau l-au agresat verbal pe părintele Necula, de altfel un apropiat al lui Klaus Iohannis, un lutheran ce a ignorant cu desăvârşire linşarea BOR şi a Patriarhului în zilele acestea. Pentru unii poate fi şi o învăţătură de minte cu cine să se alieze, pe viitor, ca român şi ortodox?

Hristos

Totuşi Biserica a reluat ofensiva iubirii creştine şi Patriarhul Daniel a lansat un mesaj emoţionant către tineri în care îşi cere iertare dacă a greşit şi că îi “îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie şi pentru societate.” La Patriarhie a început să se organizeze seri de rugăciune pentru pace şi unitate social, cu participarea a zeci de mii de credincioşi. Sincer în zilele acestea de agresiune fără precedent pe Facebook şi în stradă împotriva BOR şi a Patriarhului, când se trage cu o altfel de „mitralieră în obrazul lui Hristos”, nu m-am dat deloc în lături, atât eu, cât şi mulţi prieteni de-ai mei, şi am încercat să devenim nişte umili ostaşi ai lui Domnului şi ai Bisericii strămoşeşti din majoritatea românească, care se roagă pentru semeni la biserică, nu la televizor sau pe Facebook. Dar se pare că pentru Klaus Iohannis, dacă nu ai cont pe Facebook sau emisiune la Realitatea TV nu exişti.

Ionuţ Ţene

 

7351952-Mediafax_Foto-Andreea_Alexandru