Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României și șef al Cancelariei Prezidențiale a României între 2012-2014, a declarat azi, la Cluj-Napoca, în cadrul dezbaterii NATO în contextul securității internaționale actuale, că pentru Republica Moldova singura garanție a unui stat puternic o reprezintă integrarea în Uniunea Europeană, parcurs pe care îl susține și România.

“Voința de a accede spre UE era împărtășită de o forate mare parte a societății din Republica Moldova, sprijinită de mecanismul politic pentru că toate partidele din coaliția pentru integrare europeană aveau în titulatura lor cuvântul “european”. În acest moment, unul dintre partidele care au susținut coaliția, Partidul Democrat, s-a retras și a votat împotriva coaliției. Mecanismul politic trebuie să clarifice ceea ce dorește, dar în orice caz păstrarea parcursului european e garanția sigură că acest stat nu va eșua, iar generațiile de cetățeni din Republica Moldova vor avea o țară din ce în ce mai puternică. În momentul în care s-a acceptat libera circulație pentru cetățenii din Republica Moldova și a fost nevoie de pașapoarte biometrice, zeci de mii de tineri din Transnistria, nu doar din restul Republicii Moldova, și-au luat pașapoarte și au dorit să circule spre Occident. A întoarce sensul unei decizii politice astăzi în legătură cu integrarea europeană ar însemna spre exemplu anularea acestei facilități și nu știu cine își asumă politic acest aspect”, a declarat Cristian Diaconescu.

El vede retrimiterea la Parlament a sprijinul financiar în valoare de 150 milioane de euro dedicați Republicii Moldova, drept o hotărâre de sprijin doar amânată, care se alătură unor alte măsuri similare luate de instituții precum FMI și BM până la clarificare parcursului proeuropean al Republicii Moldova și la nivel politic.

NapocaNews