Protestul de la București nu a trecut neobservat în presa străină. Agențiile France Presse și Reuters au relatat marți seară despre ce se întâmplă în Capitala României.

„Ponta demisia”, „Oprea demisia”, „Criminalii”, „Corupția ucide”, au strigat manifestanții adunați în Piața Victoriei, sediul guvernului din centrul capitalei, furioși după unul dintre cele mai grave dezastre în capitală în ultimele decenii și pentru modul în care autoritățile acordă permise și inspectează localurile publice, notează Reuters, citată de Agerpres.

Mulțimea, ieșită în stradă după apeluri pe rețelele sociale, s-a îndreptat apoi spre Ministerul de Interne, scandând „Demisia!”, înainte de a continua drumul spre parlament.

Bucureștenii, dintre care mulți tineri dar și familii venite cu copiii lor, au cerut de asemenea plecarea primarului sectorului 4 al capitalei, unde este situat clubul de noapte Colectiv devastat de un incendiu ucigător în timpul unui concert hard rock.

„Acesta este în primul rând un gest de solidaritate cu victimele incendiului de la clubul Colectiv și în al doilea rând un protest împotriva guvernului, contra primăriei sectorului patru, împotriva sistemului ce a făcut ca o astfel de tragedie să aibă loc”, a declarat pentru AFP Viorel Anastasoaie, un manifestant în vârstă de treizeci de ani.

Responsabilii politici trebuie să înțeleagă că „interesul public este cel care contează în primul rând și nu interesul personal”, a adăugat el.

„România: manifestaţie antiguvernamentală după incendiul din club”, a titrat Agenţia France-Presse.

„Peste 13.000 de manifestanţi s-au adunat în faţa Guvernului pentru a cere demisia premierului social-democrat Victor Ponta şi a ministrului de Interne”, scrie Agenţia France-Presse, explicând că incendiul soldat cu 32 de morţi este o „dramă naţională”.

După tragedia ce a traumatizat țara, șeful conservator al statului Klaus Iohannis a pledat pentru o schimbare fundamentală a societății românești, măcinată cronic de corupție, amintește AFP, citată de Agerpres.

Victor Ponta, acuzat de corupție, este sub presiune de mai multe luni în timp ce șeful statului și opoziția i-au cerut în mod repetat demisia. Acuzat de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani în perioada când era avocat, el va trebui să se apere în fața justiției. El își susține nevinovăția și a asigurat în mod repetat că dorește să rămână la conducerea guvernului până la sfârșitul mandatului său, în decembrie 2016, mai amintește France Presse.

Mai multe proteste sunt organizate prin intermediul social media pentru următoarele câteva zile, mai notează Reuters.

NapocaNews